SOCIAL

Unicef: Cum să asiguraţi siguranţa copilului pe internet în perioada COVID-19

post-img

Dacă familia ta este nevoită să stea acasă din cauza creşterii numărului de cazuri de coronavirus (COVID-19), copiii tăi probabil, petrec online mult mai mult timp decât înainte. Învăţământul şcolar, comunicarea cu prietenii, bunicii, chiar şi lecţiile de muzică – foarte multe lucruri se desfăşoară acum online.

Posibilitatea de a menţine legătura ajută copiii şi adolescenţii să atenueze inflenţa acestei noi (temporare) „normalităţi” şi le permite să-şi trăiască viaţa. Cu toate acestea, ea poate conduce la apariţia unor noi probleme pentru fiecare părinte. Cum puteţi face navigarea pe internet cât mai utilă, reducând la minim potenţiala sa daună? După cum cunoaşteţi, este dificil să se respecte echilibrul chiar şi în perioade obişnuite, nemaivorbind de situaţia de criză cauzată de COVID-19, potrivit unicef.org.

Următoarele cinci modalităţi vor garanta siguranţa copiilor tăi în timpul utilizării internetului:

1. Garantaţi siguranţa copiilor prin stabilirea unui dialog deschis.

Fiţi sincer atunci când discutaţi cu ei despre persoanele cu care comunică şi felul în care o fac. Asiguraţi-vă că ei înţeleg esenţa unei comunicări bune şi grijulii, precum şi inacceptabilitatea unui comportament discriminant şi inadecvat. În cazul în care copiii dvs. se confruntă cu un astfel de comportament, rugaţi-i să vă povestească imediat acest lucru dvs. sau unui alt adult în care pot avea încredere. Fiţi atenţi la starea copilului: poate părea indispus(ă), poate ascunde comunicarea sa în reţea sau poate deveni victima hărţuirii pe internet (cyberbullying).

Elaboraţi împreună cu copilul reguli despre cum, când şi unde pot fi utilizate dispozitivele digitale.

2. Folosiţi tehnologiile pentru a proteja copiii

Asiguraţi-vă că pe dispozitivul copilului dvs. sunt instalate ultimele versiuni ale sistemului operaţional şi ale programelor de antivirus, iar setările de confidenţialitate sunt pornite. Întotdeauna deconectaţi camerele web dacă nu le folosiţi. Alte modalităţi precum controlul parental, inclusiv opţiunea de căutare sigură, pot ajuta copiii mici să menţină o experienţă pozitivă a utilizării internetului.

Fiţi precauţi atunci când utilizaţi resurse educaţionale online gratuite. Copilul dvs. nu trebuie niciodată să-şi prezinte fotografia sau să-şi indice numele complet pentru a utiliza aceste resurse. Nu uitaţi să verificaţi setările de confidenţialitate pentru a reduce la minim posibilitatea de colectare a datelor. Ajutaţi copilul să înveţe să-şi ţină în secret informaţia personală, în special faţă de persoanele străine.

3. Petreceţi timpul cu copiii pe internet

Oferiţi copilului posibilitatea să comunice online sigur şi pozitiv cu prietenii, familia şi cu dvs. La momentul de faţă, comunicarea cu oamenii este mai importantă ca oricând, iar acest lucru poate fi o posibilitate excelentă pentru a demonstra un exemplu de atitudine bună şi empatie în timpul „interacţiunii voastre virtuale”.

Ajutaţi copilul să recunoască şi să evite informaţia falsă şi conţinutul ce nu-i corespunde vârstei, care ar putea intensifica neliniştea cu privire la COVID-19. Pentru a obţine informaţii despre virus, dvs. şi copilul dvs. aveţi acces la numeroase resurse digitale de la organizaţii de încredere precum UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Petreceţi timpul cu copilul pentru a determina aplicaţiile, jocurile şi alte distracţii-online care îi corespund vârstei.

 4. Formaţi obiceiuri sănătoase privind utilizarea internetului

Încurajaţi comportamentul corect şi urmăriţi ca acesta să fie respectat în reţea şi în timpul apelurilor video. Învăţaţi copiii să manifeste un comportament bun şi respectuos faţă de colegi, să fie atenţi la propriile haine. Explicaţi copiilor că nu ar trebui să participe la apeluri video atunci când se află în dormitor.

Faceţi cunoştinţă cu politica şcolii şi aflaţi numerele telefoanelor de încredere pentru a raporta cazurile de cyberbullying sau conţinut online necorespunzător.

Întrucât în ziua de azi copiii petrec din ce în ce mai mult timp pe internet, ei sunt expuşi riscului de a se confrunta cu multă publicitate care poate promova consumarea alimentelor nesănătoase, contribui la formarea stereotipurilor de gen sau promova materiale, ce nu corespund vârstei. Învăţaţi copiii să recunoască caracterul publicităţii online şi profitaţi de ocazia de a determina împreună de ce unele mesaje pe care le vedeţi sunt negative.

5. Oferiţi copiilor posibilitatea să se distreze şi să-şi exprime propria părere

Timpul petrecut acasă poate deveni o ocazie excelentă pentru ca copiii dvs. să-şi exprime propria poziţie pe internet, să-şi împărtăşească viziunile şi să-i susţină pe cei care au nevoie de acest lucru în această situaţie de criză.

Încurajează-ţi copilul să folosească instrumentele digitale care îi permit să facă mişcare, precum înregistrări video online cu exerciţii pentru copii şi jocuri video care necesită efort fizic.

Nu uitaţi de respectarea echilibrului şi de combinarea lecţiilor şi activităţilor recreative pe internet cu cele din viaţa reală, inclusiv în aer liber, dacă există o asemenea posibilitate.