SOCIAL

Echipament de prim ajutor în situaţii de risc din partea Poloniei

post-img

Salvatorii din Republica Moldova au beneficiat de un lot de echipament necesar pentru intervenţii în situaţii de risc, în valoare de peste 128 de mii de euro, oferit în cadrul unui proiect moldo-polonez. Lotul conţine truse de prim ajutor, paturi pliante, măşti de protecţie, tărgi de evacuare, corturi, instrumente de intervenţie şi altele necesare misiunilor de salvare.

Ceremonia oficială de finalizare a proiectului a avut loc miercuri, 25 noiembrie, la Centrul Republican de Instruire al IGSU din Chişinău, potrivit IPN. În cadrul evenimentului a avut loc şi înmânarea, din partea Fundaţiei Corpului Medical Maltez din Polonia, a lotului de echipament de prim ajutor în situaţii de risc.

În cadrul proiectului, peste 120 de salvatori şi pompieri din Republica Moldova au participat la un curs de instruire în domeniul primului ajutor calificat. Lecţiile teoretice şi practice au fost moderate de formatori polonezi. La acest curs angajaţii IGSU au făcut schimb de experienţe şi au ridicat nivelul performanţelor.