SOCIAL

Elevii unui gimnaziu din Chişinău, alături de părinţi şi profesori, au organizat un târg de caritate

Vor să dăruiască speranţă unei familii din Floreşti. Elevii gimnaziului cu profil teatral "Ion Luca Caragiale", împreună cu părinţii şi profesorii, s-au mobilizat şi au organizat un târg caritabil. Cu banii acumulaţi în urma vânzării diferitor produse de patiserie sau obiecte hand-made, vor cumpăra lemne de foc pentru o familie cu patru copii, a căror mamă este bolnavă de cancer, iar tatăl e şomer.

Târgul a început cu un flashmob organizat de elevi. Copiii au scos de toate la vânzare. Fiecare s-a străduit să aibă masa plină de bunătăţi, astfel încât totul să se cumpere cât mai repede şi să se adune banii atât de necesari familiei.

În ajutor le-au venit şi părinţii, care au gătit tot felul de delicii. Cei mari spun că motivaţia de a se implica în aceasta acţiune o găsesc în trecutul plin de greutăţi al unora dintre ei. De aceea nu rămân indiferenţi la suferinţa altora.

Cumpărătorii nu au întârziat să apară. Profesorii spun că prin organizarea acestui târg vor să trezească spiritul civic în randul celor mici. 

Acest eveniment caritabil a devenit o tradiţie pentru instituţia de învâţământ. Târgul caritabil a ajuns la cea de-a treia ediţie.