SOCIAL

Experţi naţionali şi internaţionali în boli vasculare cerebrale se întrunesc la Chişinău

post-img

Ultimele noutăţi din domeniul bolilor vasculare cerebrale urmează să fie prezentate de reputaţi specialişti din străinătate, dar şi din Republica Moldova, în cadrul unei conferinţe care va avea loc la Chişinău în perioada 16-18 septembrie.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia de Stroke din Moldova. Potrivit unui comunicat de presă, accidentul vascular cerebral este a doua cauză principală de deces şi principala cauză de invaliditate de-a lungul vieţii, la nivel mondial. Există metode eficiente pentru tratamentul accidentului vascular cerebral. Cu toate acestea, punerea în aplicare a acestor metode este foarte limitată şi, prin urmare, constituie cea mai dificilă problemă în gestionarea curentă a AVC. În multe ţări şi în multe spitale, pacienţii nu primesc tratament eficient, deoarece cadrul de implementare lipseşte.

Consorţiul interdisciplinar îşi propune să înţeleagă factorii contextuali, să dezvolte cadrul de implementare şi să-şi testeze eficacitatea. Aceste acţiuni pot salva zeci de mii de vieţi, pot elimina sute de mii de dizabilităţi şi pot economisi milioane de euro în costurile de asistenţă medicală.

În paralel cu Conferinţa Naţională în boli vasculare cerebrale, pe 16 şi 17 septembrie la Chişinău va avea loc primul Summit al Proiectului IRENE – COST (Implementation Reasearch Network in Stroke Quality), unde vor participa reprezentanţi a peste 30 de ţări europene. Activitatea principală a acţiunii IRENE COST este îmbunătăţirea sănătăţii publice prin crearea de reţele care să faciliteze înţelegerea factorilor contextuali, în ceea ce priveşte diferenţele dintre ţări cu privire la valorile inovării şi climatul de implementare.

„Vorbim despre accidentul vascular cerebral, care este a doua cauză de deces în Republica Moldova după bolile cardiovasculare şi care anual ia din rândurile noastre mii de  persoane tinere apte de muncă. Se estimează că AVC-ul va deveni, până în anul 2030, principal cauză de mortalitate la nivel mondial, ajungând la aproximativ opt milioane de decese anual. Se explică aceasta situaţie prin profilaxia deficitară, stilul de viaţă nesănătos, dar şi prin faptul că oamenii sunt foarte puţin informaţi şi multe boli care favorizează AVC-ul rămân ani de zile nedescoperite şi netratate”, se menţionează în comunicat.

Metodele noi de tratament endovascular al Accidentului Vascular Cerebral necesită o implementare cât mai rapidă şi în Moldova, iar stabilirea unui program naţional de combatere a Stroke-ului este vital important. Organizatorii evenimentului speră că acesta conferinţa va da un imbold pentru îmbunătăţirea strategiilor terapeutice şi chirurgicale în tratamentul şi profilaxia Accidentului Vascular Cerebral în Republica Moldova.

Conferinţa Naţională în boli vasculare cerebrale se va desfăşura la Hotelul Radisson Blu, între orele 09.00 şi 16.00.