SOCIAL

În Chişinău se fac lucrări de dezinfectare contra căpuşelor

post-img

În Chişinău se fac lucrări de dezinfectare contra căpuşelor şi lucrări de prelucrare cu ierbicid a ambroziei. Şeful Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, Serghei Carp, a comunicat, luni, în cadrul şedinţei operative a serviciilor municipale, că se intervine în baza unui grafic aprobat.

,,Săptămâna trecută, s-a lucrat pe combaterea ambroziei în sectorul Râşcani. Aproape două hectare de teren au fost prelucrate cu ierbicid. În sectorul Botanica, s-a lucrat în parcul Valea Trandafirilor. Cazuri de înflorire a ambroziei nu sunt. Reacţionăm la fiecare cerere, nu ne uitam dacă e terenul nostru sau nu. Iniţial luăm măsuri, apoi ne clarificăm al cui este”, a declarat Serghei Carp, potrivit IPN.

De asemenea, sunt efectuate lucrări de defrişare a copacilor cu pericol de prăbuşire. De săptămâna trecută, au început defrişările pe teritoriul Stadionului Republican. Urmează Parcul „Alunelul” şi Parcul Afgan.