SOCIAL

În ultimele 24 de ore pompierii au lichidat 45 de focare de incendiu

post-img

În ultimele 24 de ore pompierii au lichidat 45 focare de incendiu în R. Moldova.

Conform datelor colectate din subdiviziunele teritoriale IGSU, flăcările au nimicit mai multe hectare de iarba uscată şi gunoi în raioanele Edineţ, Străşeni, Teleneşti, Râşcani, Cahul, Ialoveni, Soroca, Leova, Floreşti şi UTA Găgăuzia.

Astfel, două focare de incendiu au fost înregistrate în raionul Cahul. Primul caz a avut loc pe un teren agricol din localitatea Manta, unde focul a afectat 30 ha de mireşte uscată şi 5 ha de porumb.

Deasemenea, de intervenţia pompierilor a fost nevoie şi în localitatea Spicoasa unde flăcările au distrus 7 ha de iarbă uscată.

Mai mult, pompierii din Comrat au intervenit pentru a lichida un focar de incendiu între satele Abaclia şi Cioc- Maidan.  Aici 4 ha de teren au fost cuprinse de flăcări în după amiaza zilei de ieri.  

Totodată, angajaţii IGSU au stins 4 ha de vegetaţie la Cinişeuţi, raionul Rezina.

Pompierii avertizează repetat cetăţenii că în condiţii de vânt şi umiditate redusă, focarele se pot răspândi cu repeziciune şi se pot transforma în incendii de proporţii. Oamenii sunt rugaţi să nu aprindă gunoiul menajer şi vegetaţia, în preajma spaţiilor agricole, forestiere, dar şi a celor de locuit, pentru a preveni incendiile şi extinderea acestora. În situaţii de risc cetăţenii sunt rugaţi să apeleze Serviciul 112.