SOCIAL

Lector universitar de catedră militară, cercetat penal pentru corupere şi trafic de influenţă

post-img

Un lector universitar a întrat în vizorul CNA şi al procurorilor anticorupţie, dupa ce a fost denunţat de un student care s-a plâns că profesorul i-ar fi cerut mită.

Potrivit acestuia, lectorul Catedrei militare a unei universităţi din capitală i-ar fi cerut 1500 de lei pentru a-i elibera livretul militar, fără ca să frecventeze orele şi alţi 600 de lei pentru a influenţa medicii să-i elibereze certificatele corespunzatoare pentru pentru încadrarea la Caterda Militară.
 
Ambele sume de bani au fost transmise sub controlul ofiţerilor Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA, iar pe cazul dat a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă si corupere pasivă. Lectorul a fost constatat în flagrant, iar acum este cercetat în stare de libertate.
 
Ofiţerii CNA desfăşoară acţiuni de urmarire şi de investigare pentru stabilirea întregului cerc de suspecţi şi potenţială implicare a altor funcţionari în prezenta cauză.
 
Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
 
Procuratura Anticorupţie, oficiul Nord, conduce urmărirea penală.