SOCIAL

Muzeul de acasă. Victor Ţîbrigan, din satul Vărvăreuca, raionul Floreşti, a adunat peste o mie de exponate vechi şi valoroase

Şi-a transformat casa într-un adevărat muzeu. De-a lungul vieţii, Victor Ţîbrigan, din satul Vărvăreuca, raionul Floreşti, a adunat peste o mie de exponate vechi şi valoroase. Pe lângă roci, săbii şi icoane, în casa lui se află chiar şi un tun, utilizat în timpul Primului Război Mondial.

Victor Ţibrigan este născut în Basarabia, dar rădăcinile lui pornesc din Bucureşti. Acolo s-au întâlnit părinţii săi. Din dragoste faţă de Patria Mamă şi din respect pentru cei care şi-au dat viaţa să o apere, a hotărât să-şi transforme locuinţa într-un adevărat muzeu. La cei 70 de ani ai săi, când nu se ocupă cu administrarea muzeului cântă la fluier, la chitară şi pictează icoane.

Exponatele, strânse cu trudă şi cheltuială, i-au ocupat toate cele patru camere ale casei, de aceea bărbatul trăieşte într-o cămăruţă, unde are doar un pat, o sobă şi o bucătărie improvizată. Pentru ca piesele istorice să poată fi admirate de cât mai mulţi oameni, intrarea este liberă.

„Odaia este camera creştină, iată aceste două icoane, făcătoare de minuni, e pictată de mine. Camera istorică, am apoi camera ostaşilor români care au murit. Ne falsifică şi istoria şi tot. Şi într-adevăr să arătăm istoria adevărată. Tânăra generaţie să cunoască istoria adevărată, că avem ce arăta, avem urme istorice că nu au ceilalţi”, a spus Victor Ţibrigan .

Adevărata mândrie a bărbatului este tricolorul pe care îl are din anul 1990 de la podul de flori. Atunci, când pentru prima oară a fost permisă traversarea Prutului fără paşapoarte şi vize, a făcut schimb de drapele cu un ostaş român. A participat şi la înmormantarea lui Grigore Vieru cu acest tricolor. În faţa casei-muzeu a instalat un crucifix dedicat ostaşilor români, dintre care mulţi sunt neidentificaţi. Bărbatul recunoaşte că şi-ar dori ca generaţia tânără să-şi iubească mai mult neamul şi istoria.

„Eu de mic copil sunt patriot national, că tatăl meu a slujit în armata română, a fost ofiţer în garda de onoare a Regelui Mihai. Înainte erau mai patrioţi, dar acum s-a împrăştiat tineretul, s-a dus peste hotare. Dar noi ne străduim să păstrăm identitatea noastră naţională şi patriotismul care a fost”, a declarat Victor Ţibrigan .

Casa lui Victor Ţîbrigan este cunoscută drept primul muzeu dedicat ostaşilor români din Republica Moldova.