SOCIAL

O locuinţă din Sadova, raionul Călăraşi, a luat foc. Pompierii au reuşit să evacueze două butelii de gaz din interior

post-img

Pompierii au fost solicitaţi să intervină aseară la lichidarea unui incendiu în localitatea Sadova, raionul Călăraşi.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 17:13 de minute. La faţa locului au intervenit trei echipaje de pompieri.

Salvatorii au reuşit localizarea arderii la ora 18:52 de minute şi au evitat răspândirea focului asupra caselor vecine.

În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, iar focul a distrus 80% din suprafaţa casei, dar şi bunurile materiale din interior.

Mai mult, pompierii au reuşit evacuarea a două butelii de gaz din interiorul locuinţei, astfel evitând producerea unei tragedii. Cauza şi circumstanţele incendiului urmează a fi stabilite ulterior.