SOCIAL

Oamenii legii au curmat activitatea infracţională a trei filiere implicate în păstrarea şi comercializarea ilegală a armamentului greu şi muniţiilor

post-img

Poliţia a iniţiat un şir de măsuri speciale de investigaţii în vederea identificării suspecţilor în cazurile alarmelor cu obiective minate şi, totodată, efectuează investigaţii legate de traficul ilicit de arme şi muniţii. Drept urmare, a fost curmată activitatea infracţională a trei filiere implicate în păstrarea şi comercializarea ilegală a armamentului greu şi muniţiilor.

Oamenii legii au efectuat percheziţii la domiciliul unui tânăr de 18 ani, din mun. Chişinău. În cadrul percheziţiilor au fost depistate şi ridicate un aruncator de grenade de model RPG-26 şi un complex de rachete antitanc de model 9M111-2, dar şi alte obiecte intersize în circuitul civil.
 
Totodată, în urma efectuării acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţie, poliţiştii şi procurorii au identificat un bărbat de 35 de ani, locuitor al raionului Călăraşi, suspectat în păstrarea armelor şi muniţiilor, dar şi comercializarea ilegală a acestora.
 
Astfel, în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acestuia au fost depistate şi ridicate două tuburi de lansare-transportare de model РПГ 22 si 23, trei obiecte analogice cu părţi componente a rachetelor aer-sol, un obuz de artilerie, un tub şi proiectil de instruire de artilerie.
 
Al treilea caz se referă la activitatea infracţională a unui bărbat din Orhei, implicat în păstrarea şi comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor.
 
Astfel, în urma efectuării acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii, poliţiştii şi procurorii au identificat o persoană de 28 de ani, locuitor al raionului Orhei, care avea asupra sa o grenadă (F-l) şi muniţii, iar în urma percheziţiilor efectuate în automobilul acestuia a fost depistat un obiect asemănător unei grenade cu focos de tip F-1. Bărbatul, activa în calitate de taximetrist în mun.Chişinău.
 
La 20 ianuarie curent, în urma  percheziţiilor efectuate, la domiciliul acestuia, din podul casei au fost ridicate 186 de cartuşe calibru 22Lr nepercutate; o grenadă de instruire de model F-1 cu focos de instruire; o grenadă de instruire de model RGD-5 cu focos de instruire; 98  de cartuşe calibru 7,62x54 mm cu campusele percutate aşezate în lame; 87 de cartuşe de calibru 7,62x39 mm de instruire, capsele fiind percutate; 4 tuburi de cartuşe calibru 7,62x39 mm cu capsele percutate dar şi 9 încărcătoare pentru pistoale-mitralieră KALAŞNIKOV de calibrul 7,62x39 mm.
 
În toate cazurile, pentru a asigura măsuri de securitate sporită, la faţa locului a fost solicitată intervenţia Secţiei Tehnico-Explozive a Centrului Tehnico-Criminalistic şi Expertize Judiciare al IGP, care a ridicat în modul corespunzător armamentul şi muniţiile depistate.