SOCIAL

Patru tineri au detonat o grenadă într-un apartament din centrul Chişinăului. Trei dintre ei au fost grav răniţi la picioare

Trei tineri au ajuns la spital, în urma exploziei unei grenade. S-a întâmplat noaptea trecuta, într-un apartament de pe bulevardul Negruzzi din Chişinău. Victimele s-au ales cu rani grave la picioare, iar bucătăria apartamentului, unde s-a produs deflagratia, a fost grav avariată.

 În momentul în care grenadă a explodat, în bucătăria apartamentului se aflau patru persoane, dar una dintre ele a scăpat nevătămată. Ceilati trei tineri, cu vârste între 17 şi 23 de ani, au fost duşi de urgenţă la spital, ei fiind răniţi la picioare în urma deflagraţiei. 
 
„La moment, două din acele două persoane au fost externate deja. Urmează să fie externată şi a treia persoană, care se află în afara oricărui pericol. Pe cazul dat, Inspectoratul de Poliţie Centru a pornit un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanţelor”,  a declarat ofiţerul de presă al Poliţiei Chişinău, Natalia Staţi. 
 
Poliţiştii urmează să stabilească felul în care a ajuns a grenada în posesia tinerilor.