SOCIAL

Primăria Chişinău va demonta barierele şi limitatoarele de acces instalate ilegal

post-img

Începând de astăzi, întreprinderile municipale vor efectua, în termen de cinci zile, lucrări de demontare a barierelor, limitatoarelor de acces, gardurilor sau construcţiilor neautorizate din municipiul Chişinău.

Potrivit Primăriei Chişinău, preturile de sector au identificat adresele terenurilor, proprietate municipală, unde urmează să fie înlăturate obstacolele instalate ilegal de agenţi economici ori persoane fizice, pe spaţii publice sau drumuri, care aparţin municipalităţii. Viceprimarul Victor Chironda a semnat recent dispoziţia prin care autorităţile locale urmează să elibereze de obstacole amplasate ilegal 15 terenuri sau spaţii de pe teritoriul municipiului Chişinău, relatează Moldpres.

Persoanele care vor monta repetat bariere şi/sau limitatoare de acces vor fi sancţionate în conformitate cu legislaţia în vigoare şi impuse să le demonteze pe cont propriu.

Măsura întreprinsă de autorităţile municipale are ca scop asigurarea accesului serviciilor speciale şi de intervenţie către instituţiile publice, blocurile de locuinţe şi către sectorul particular.