SOCIAL

R. Moldova s-a alăturat şi în acest an campaniei ONU împotriva violenţei

Parlamentul Republicii Moldova s-a alăturat şi în acest an Campaniei Organizaţiei Naţiunilor Unite „16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen”. Campania a fost lansată aseară, cu iluminarea clădirii Legislativului în culoare oranj – culoarea campaniei globale organizată în fiecare an de ONU pentru a sensibiliza oamenii despre violenţa împotriva femeilor.

Acţiunea se desfăşoară sub sloganul „Colorează lumea în oranj: finanţează, reacţionează, prevină, colectează!”

SIMON SPRINGETT, coordonator ONU în Republica Moldova: În această perioadă dificilă a pandemiei de COVID-19, am considerat foarte important să fiu personal prezent la acest eveniment de lansare a campaniei. Mă aflu aici ca să exprim sprijinul în lupta violenţei împotriva femeilor şi fetelor.

Pe faţada clădirii Legislativului au fost instalate bannere mari, pe care sunt inscripţionate îndemnuri împotriva violenţei asupra femeilor. Bannerele vor rămâne afişate în toată perioada campaniei, care va dura până pe 10 decembrie. Preşedintele Parlamentului a transmis un apel de susţinere a victimelor violenţei în bază de gen.

ZINAIDA GRECEANÎI, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova: Necătând la faptul că statisticile arată diminuarea semnificativă a numărului de infracţiuni comise în mediul familiei, fiecare victimă este o drama, este drama noastră comună. Nu trebuie tolerată violenţa asupra femeilor, copiilor.

SSINCRON ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: Din păcate, înregistrăm o tendinţă în creştere a cazurilor de abuz şi violenţă în bază de gen. Situaţia pandemică, măsurile restrictive impuse pe fundalul crizei epidemiologice legate de COVID-19, intensificând acest fenomen nefast.

Evenimentul a fost organizat de Entitatea Naţiunilor Unite Pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova şi finanţat de Suedia.

ANNA LYBERG, ambasador al Suediei în Republica Moldova: Este dreptul tuturor şi obligaţiunea fiecăruia de a promova şi de a apăra drepturile omului şi noi considerăm că deziderat este partea centrală a programului nostru de cooperare cu Republica Moldova. Violenţa împotriva femeilor şi fetelor este recunoscută ca una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului în lume.

Campania „16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen” a fost lansată în 1991. În fiecare an, evenimentul începe pe 25 noiembrie, de Ziua internaţională pentru combaterea violenţei împotriva femeii, şi se încheie pe 10 decembrie, de Ziua internaţională a drepturilor omului. Republica Moldova a participat de fiecare data la această campanie internaţională.