SOCIAL

Suma plăţilor informale în şcolile din R. Moldova depăşeşte 780 de milioane de lei anual

post-img

Mărimea plăţilor informale efectuate anual de către părinţi în învăţământul general constituie 782,5 milioane lei anual. Estimările arată că părinţii plătesc cei mai mulţi bani pentru lecţiile individuale, în şcoală sau în afara ei, 332,6 milioane de lei, şi pentru cărţi şi caiete suplimentare, circa 232,8 milioane lei. Celelalte cheltuieli sunt pentru cadourile oferite cadrelor didactice, pentru manifestaţiile şcolare, pentru cercurile şi secţiile sportive. Cele mai mici cheltuieli sunt pentru examene şi note mai bune. Sunt cifrele studiului sociologic „Etica şi integritatea academică în învăţământul general. Plăţile informale în şcoli”, realizat de Institutul de Politici Publice.

Arcadie Barbăroşie, director executiv al Institutului de Politici Publice, a precizat că proiectul este parte a unui ciclu realizat pe parcursul mai multor ani cu susţinerea financiară a Fundaţiei Soros Moldova. Proiectul vine să satisfacă interesele şi necesităţile şcolilor şi comunităţilor de copii şi de părinţi. De asemenea, să identifice nevoile copiilor, părinţilor şi profesorilor din şcolile respective, relatează IPN.

Anatol Gremalschi, director de programe la Institutul de Politici Publice, a menţionat că intrarea în vigoare, în 2015, a Codului de etică al cadrului didactic a dus la o reducere semnificativă a implicării angajaţilor şcolii în procesul de colectare a plăţilor informale. Aceste activităţi au fost preluate de cele mai diverse „fonduri”, cum sunt cele ale asociaţiilor părinteşti, ale şcolilor şi ale claselor.

Directorul Centrului de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-Research”, Vasile Cantraji, a subliniat că situaţia pandemică care a dus la schimbarea metodei de colectare a datelor poate implica diferenţe statistice semnificative, în comparaţie cu sondajele precedente. 

Conform datelor oferite de sondaj, cheltuielile anuale medii ale unei familii ce are copii de vârsta şcolară au constituit circa 5 907 de lei pe lună. Din acestea, 968 de lei au fost destinaţi educaţiei. Cheltuielile în cauză includ atât plăţile formale (îmbrăcăminte, uniformă, costum sportiv, manuale, rechizite şcolare etc.), cât şi plăţile informale (diverse „fonduri”, cadouri pentru cadrele didactice, note mai bune, reparaţii, fundaţii, asociaţii, comitete din cadrul şcolilor etc.). În raport cu cei 13247 de lei alocaţi anual de către stat pentru fiecare elev, cheltuielile pentru educaţie suportate de părinţi constituie 87,7%. Altfel zis, la fiecare leu alocat de stat, părinţii mai contribuie cu aproape 90 de bani.

Ponderea părinţilor care declară că plăţile din şcoli reprezintă pentru familiile lor o povară financiară este de circa 35%. Totodată, circa 37% dintre respondenţi afirmă că aceste plăţi reprezintă o sumă acceptabilă pentru ei.

În opinia autorilor sondajului diminuarea semnificativă a fenomenului plăţilor informale în şcoli ar trebui făcută prin revitalizarea inspecţiilor şcolare, evaluări obiective, examene de admitere în universităţi etc., dar şi prin promovarea afirmării eticii şi integrităţii academice în cadrul organizaţiilor de părinţi.

Sondajul a fost efectuat în vara anului 2020, pe un eşantion de 1100 de respondenţi.