SOCIAL

Trei săli PBL au fost create în premieră la Universitatea Tehnică din Moldova

post-img

Studenţii Universităţii Tehnice din Moldova vor beneficia de trei săli PBL (Problem Based Learning) cu un design dedicat acestui mediu de învăţare. Acest lucru a fost posibil în cadrul Proiectului „Introducerea învăţării bazate pe probleme în Moldova: pentru sporirea competitivităţii studenţilor şi a posibilităţilor de angajare a acestora”.

Sălile vor fi utilizate pentru realizarea noului program de studii „Ingineria Software”, care a debutat în acest an la Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică. Programul este structurat în baza abordării PBL, după modelul de predare-învăţare al Universităţii Aalborg din Danemarca.

Sălile au fost echipate cu suportul Uniunii Europene, în cadrul proiectului ERASMUS+ „Introducerea învăţării bazate pe probleme în Moldova: pentru sporirea competitivităţii şi sporirea şanselor de angajare a acestora” (PBLMD). Implementarea proiectului presupune reproiectarea a 6 programe de studii, bazate pe conceptul PBL sau alte metode noi de predare-învăţare încadrate parţial sau integral în programul de studii. Filosofia PBL presupune schimbarea culturii pedagogice, un raport mai avansat spre partea practică de învăţare, lucrul în echipă, transmiterea cunoştinţelor de la profesor către studenţi, încurajându-i să lucreze în mod independent şi constructiv, să se implice activ la identificarea problemelor, găsirea răspunsurilor, folosind personalul academic pe post de mentori şi supervizori. 

Proiectul are scopul de a îmbunătăţi calitatea metodologiei de predare-învăţare, calitatea programelor de învăţământ superior din Republica Moldova prin creşterea relevanţei acestora pentru piaţa forţei de muncă şi a grupurilor dezavantajate.