„În ilustrarea plicului sunt surprinse trei personalităţi ale scenei teatrului şi filmului: Eugeniu Ureche (1917-2005), Valeriu Cupcea (1929-1989) şi Costache Antoniu (1900-1979). Ei reprezintă trei generaţii de actori prin care teatrul şi cultura română s-au afirmat şi dezvoltat în spaţiul de la est de Prut.

Ne exprimăm gratitudinea şi recunoştinţa, doamnei Cristina Popescu, director general Romfilatelia, şi membrilor echipei de lucru şi de creaţie: Luminiţa Toncu, Mihaela Stănescu şi tuturor celor care au colaborat în acest proiect, pentru implicare, creativitate şi promptitudine. Mulţumim Romfilatelia pentru acest exemplu de preţuire şi cultivare a memoriei oamenilor de artă, celor care s-au dedicat promovării limbii şi culturii române.

Absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi, Costache Antoniu, a fost actorul Teatrului Naţional din Chişinău în perioada 1926-1935. Anume aici a cucerit admiraţia publicului realizând roluri memorabile. Înainte de a deveni celebru pe scena Naţionalului de la Bucureşti în rolul Cetăţeanului turmentat din Scrisoarea pierdută de Caragiale, Costache Antoniu a fost ovaţionat în acest rol mai multe stagiuni la rând de publicul de la Chişinău, care îl adora şi venea la spectacolele în care era distribuit. Talentul său a strălucit apoi timp de mai multe decenii pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Distins cu titlul de Artist al Poporului, în perioada 1955-1970 a fost rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti.
Absolvent al Conservatorului „Unirea” din Chişinău în 1938, discipol al celebrei actriţe Maria Cosmacevscaia (societară clasa I-a a Teatrului Naţional din Chişinău), Eugeniu Ureche s-a angajat, în anul 1940, împreună cu alţi opt actori de la fostul Teatru Naţional din Chişinău, la Teatrul Sovietic Muzical-dramatic moldovenesc din Chişinău.

În 1950 a fost distins cu Premiul Stalin, în 1952 a montat pe scena Teatrului moldovenesc din Chişinău, O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, în care l-a interpretat pe Cetăţeanul turmentat. Prin rolurile sale, realizarea lor conceptuală, prin rostirea românească, prin tehnicile interpretative asumate conştient, prin opţiunea pentru un anumit repertoriu în recitalurile de poezie, Eugeniu Ureche a întruchipat continuitatea tradiţiei artei teatrale româneşti pe scena teatrului moldovenesc sovietic de la Chişinău.

Prin arta sa interpretativă a contribuit la păstrarea, dezvoltarea şi difuzarea imaginilor şi bunurilor imateriale care au asigurat identificarea etnică şi culturală a românilor de la est de Prut, iar cultura română a avut continuitate în acest spaţiu inclusiv graţie activităţii de creaţie a lui Eugeniu Ureche.
Absolvent al Şcolii de Artă Teatrală din Leningrad (şcoală pe care o absolvise şi Maria Cosmacevscaia, înainte de revoluţia din 1917, atunci când oraşul se numea Sankt-Petersburg) Valeriu Cupcea a fost actorul şi regizorul preocupat de rostirea şi cultivarea limbii române (numită pe atunci moldovenească).

El a adus în luminile rampei mai multe personaje şi texte din autori români printre care Eminescu de Mircea Ştefănescu (1966), Tache Ianche şi Cadâr de Victor Ion Popa (1960), mai multe piese de Vasile Alecsandri: Fântâna Blanduziei (1967), Iaşii în carnaval (1969), Două fete şi-o neneacă (1971), Sânzeana şi Pepelea (1982). A rămas un nume de legendă în memoria publicului prin interpretarea rolului lui Eminescu în spectacolul omonim de Ştefănescu, care a avut un impact puternic în procesul de identificare culturală şi naţională”, a scris pe Facebook Petru Hadârcă, directorul Teatrului Mihai Eminescu din Chişinău.