Un tânăr, prins de două ori cu permisul de conducere falsificat
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Un tânăr, prins de două ori cu permisul de conducere falsificat

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost reţinut pentru a doua oară cu permisul de conducere falsificat.

Dacă în primul caz a fost depistat de către reprezentanţii Inspectoratului Naţional de Patrulare, în cea de-a doua situaţie a fost identificat de către poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Sculeni.

În după amiaza zilei de ieri, 30 octombrie, pe sensul de ieşire din R. Moldova s-a prezentat cetăţeanul Republicii Moldova de 22 de ani, în calitate de pasager al unei maşini de ocazie. În timpul controlului de frontieră s-a aflat că persoana urma să ajungă în Italia. Pasagerul a fost supus unei verificări suplimentare. Ca urmare, în portmoneul personal a fost observat un permis de conducere, care ar fi eliberat de autorităţile naţionale. Cercetarea minuţioasă a documentului, cu ajutorul tehnicii speciale, a stabilit prezenţa a unui şir de elemente distinctive falsificate.

La cele depistate, tânărul a declarat că îşi perfectase în Marea Britanie, contra sumei de 150 lire sterline, două permise de conducere. Când a revenit acasă de peste hotare a fost depistat în trafic de către INP şi permisul cel românesc a fost ridicat. Totodată, cetăţeanul era încrezut că fiind simplu pasager nu va fi verificat şi astfel va reuşi să treacă frontiera, având asupra sa permisul moldovenesc falsificat.

Actul a fost ridicat şi urmează să fie supus expertizei. În continuare poliţiştii de frontieră cercetează cazul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de acte oficiale false.

Similare
RECOMANDĂRI