SOCIAL

VIDEO. Participanţii la Războiul de pe Nistru, nemulţumiţi de atitudinea autorităţilor

Trădaţi şi umiliţi. Asa se simt participanţii la războiul pentru integritatea ţării, la 25 de ani de la izbucnirea conflictului armat de pe Nistru.

Cei care acum un sfert de veac şi-au pus în pericol viaţa pentru existenţa Republicii Moldova ca stat, acuză autorităţile de tradare şi atitudine duplicitară.
 
Pentru prima oară în istoria ţării, agendele combatanţilor de război şi autorităţilor nu s-au sincronizat pe 2 martie. Mai-marii ţării nu au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, aşa cum se întâmpla în anii precedenţi.
 
După depunerile de flori, combatanţii au pornit într-un marş al memoriei spre complexul Eternitate.
 
Oamenii spun că-i umileşte atitudinea autorităţilor, care manifestă prea puţin respect pentru cei care şi-au pierdut viaţa la Nistru, dar şi pentru familiile îndoliate.
 
Războiul pentru integritatea ţării a izbucnit la 2 martie 1992, iar acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie între foştii preşedinţi Mircea Snegur şi Boris Elţin. Între timp pe câmpul de luptă şi-au pierdut viaţa peste 300 de oameni, iar alte 1200 de persoane au fost rănite.