SOCIAL

Ziua Internaţională a Copilului a fost marcată într-un mod inedit la Cahul

Ziua Internaţională a Copilului a fost marcată într-un mod inedit la Cahul. Artiştii ansamblului "Izvoraşul", împreună cu cei de la Palatul Culturii "Nicolae Botgros", au transmis un mesaj de felicitare prin intermediul unui dans. Şi pentru că suntem în plină pandemie, dansatorii şi-au prezentat momentul artistic cu măşti pe faţă şi respectând distanţa socială.

Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, artiştii din Cahul au adus cu ei şi zeci de baloane în faţa Palatului Culturii din oraş. Din cauza pandemiei, Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită online, cu tradiţionalele concursuri de poezie, desen sau fotografie.

NICOLAE DANDIŞ, primar al municipiului Cahul: „Eu mă bucur că chiar şi în format online putem să le facem.  Sunt mai mulţi copii dornici să se implice. Din păcate, activităţile care erau planificate în parc, au fost amânate, dar sper că aceste lucruri să nu creeze copiilor un impediment de a se bucura de toată frumuseţea acestei sărbători”.