SPORT

Anastasia Nichita, campioană în Ucraina

Anastasia Nichita a cucerit aurul la turneul internaţional de lupte desfăşurat la Kiev, în Ucraina. Este prima medalie obţinută de cea mai bună sportivă din Republica Moldova în acest an. Pe podiumul de premiere a urcat şi Irina Rîngaci, care s-a ales cu medalia de argint.

Anastasia Nichita a obţinut 4 victorii în limitele categoriei de 57 de kg. În  finală, eleva antrenorului Tudor Cîrlan, a învins-o pe reprezentanta gazdelor, Iryna Khariv.

Aceasta este a 17-a medalie şi a opta de aur, din cariera Anastasiei Nichita. Sportiva în vârstă de 22 de ani a mai urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere la Europenele de cadeţi şi tineret, la Mondialul de tineret, la Campionatul European de seniori dar şi la Cupa Mondială.  

La turneul din Ucraina, la un pas de medalia de aur a fost şi Irina Rîngaci, în categoria de 65 de kg. Ea a cedat la limită în finală, scor 8 la 9, în faţa suedezei Henna Johansson. Alte două luptătoare din Republica Moldova, Mariana Draguţan şi Iulia Leorda s-au clasat pe locul 5. La competiţie au participat peste 100 de sportive din 15 ţări.