SPORT

Artur Ioniţă este noul căpitan al reprezentativei de fotbal a R. Moldova

Artur Ioniţă este noul căpitan al reprezentativei de fotbal a R. Moldova care va da piept mâine seară la Chişinău cu selecţionata Franţei. Jucătorii francezi în frunte cu Griezman, Pogba, Kante, Mbappe au ajuns la Chişinău pentru primul meci din preliminariile Campionatului European 2020.

Pentru prima dată în istorie, fotbaliştii din Republica Moldova vor juca cu o campioană a lumii en-titre. În acestă confruntare, condiţia psihică este importantă pentru jucătorii basarabeni. Mulţi dintre ei consideră că meciul cu Franţa poate fi cel mai important din cariera lor.
 
„Cred că pentru fiecare în parte este un meci, cât mai, cel mai important aş spune eu, pentru că, cum am mai spus-o, nu am ocazia să întâlnim adversari ca campioana mondială. Îmi doresc foarte mult, în primul rând să ieşim cu capul sus după meci, asta e tot ce îmi doresc eu”, a spus Artur Ioniţă, căpitanul selecţionatei Republicii Moldova.
 
Mâine se dă startul în campania de calificare pentru Campionatul European din 2020. 55 de naţionale, împărţite în 10 grupe, se vor confrunta pentru participarea la turneul final. Această competiţie va fi găzduită în 12 oraţe europene, printre care şi Bucureşti. Echipele care termină pe primele două locuri din grupe, se califică direct la UEFA EURO 2020. Meciul dintre Republica Moldova şi Franţa se va disputa, mâine, pe stadionul Zimbru şi va începe la 21:45.