SPORT

Bianca Andreescu este noua campioană de la Rogers Cup. Serena Williams s-a retras în lacrimi, după doar 19 minute de joc, în finala turneului de la Toronto

post-img

Jucătoarea de tenis de origine română Bianca Andreescu este noua campioană de la Rogers Cup. Serena Williams s-a retras după doar 19 minute de joc, din cauza unor dureri la spate. Bianca Andreescu scrie istorie la acest turneu, devenind prima jucătoare din Canada care joacă finala Rogers Cup în ultimii 50 de ani. În plus, Bianca a cucerit trofeul chiar la ea acasă, în Toronto.

Este al doilea titlul WTA obţinut de jucătoarea de 19 ani, după cel de la Indian Wells din acest an, iar performanţa o va urca pe locul 14 în clasamentul mondial. Pentru Serena Williams este a doua înfrângere într-o finală, în decurs de o lună, după ce în iulie a fost învinsă la Wimbledon de Simona Halep.

„Serena, m-ai făcut să plâng! Ştiu cum e să te retragi în timpul turneelor şi să fii accidentată. Dar eşti o adevărată campioană, te-am urmărit jucând de atâtea ori. Eşti o campioană adevărată atât pe teren, cât şi în afara acestuia. Am rămas fără în acest moment. Sunt prima jucătoare din Canada care se califică în finală şi câştiga acest turneu după 50 de ani. Această săptămână nu a fost uşoară, am avut atâtea meciuri dificile şi în mod special lucrurile prin care am trecut în ultimele două luni nu au fost uşoare. M-am încurajat mereu să nu renunţ” - a declarat noua campioană de la Toronto, la ceremonia de premiere.

Bianca Andreescu începuse bine meciul cu Serena Williams. Reuşise un break, confirmat apoi cu serviciul, pentru a se desprinde la 3-1.

În acel moment, Serena a chemat fizioterapeutul, apoi a izbucnit în lacrimi şi a anunţat că nu mai poate să continue. A urmat un moment emoţionant, în care Bianca a  îmbrăţişat-o pe marea jucătoare americană şi i-a adresat cuvinte încurajatoare.
 

"Îmi pare rau, am încercat, dar nu am putut", a declarat Serena Willims, în lacrimi, la ceremonia de premiere.

Serena nu a câştigat niciun trofeu de când a revenit în circuit, după ce a devenit mama unei fetiţe. A jucat trei finale de Grand Slam, toate pierdute (Wimbledon 2018, US Open 2018 şi Wimbledon 2019 - învinsă de Simona Halep).