SPORT

Echipa naţională de fotbal a suferit eşec în meciul cu Islanda

post-img

Echipa naţională de fotbal a suferit înfrângere (0-3), sâmbătă, 7 septembrie, la Reykjavik , în meciul tur disputat cu reprezentativa Islandei în preliminariile Campionatului European, grupa H, scrie Moldpres.

”Tricolorii” au început relativ bine meciul, au avut un procentaj bun al posesiei balonului timp de aproximativ un sfert de oră după care au cedat din ritm şi iniţiativa a trecut de partea gazdelor. Golul marcat în minutul 31 de Sigthórsson a fost o consecinţă logică a superiorităţii lor teritoriale. Jocul naţionalei noastre nu s-a legat nici în repriza secundă, în special, în faza ofensivă. Greşelile comise în apărare au condiţionat alte două goluri înscrise pentru gazde de B. Bjarnason (55) şi Bödvarsson (77).

Selecţionata moldoveană a evoluat în următoarea componenţă: Alexei Koşelev,  Dinu Graur,  Victor Mudrac,  Igor Armaş,  Oleg Reabciuk,  Eugeniu Cebotaru,  Artur Ioniţa,  Cătălin Carp (15 Iaser Ţurcan, 67), Radu Gânsari (17 Constantin Sandu, 80),  Vadim Cemârtan (20 Maxim Cojocaru, 65), Alexandru Suvorov.

A fost debutul la prima reprezentativă a ţării pentru Victor Mudrac (Petrocub-Hânceşti), Maxim Cojocaru (Sheriff Tiraspol) şi antrenorul interimar Semion Altman.

La meci au fost prezenţi aproximativ 50 de suporteri moldoveni din Islanda, Marea Britanie, Rusia şi R. Moldova. A fost a treia înfrângere suferită de echipa naţională în preliminariile Campionatului European 2020 după eşecurile anterioare cu scorul 0-4 înregistrate în partidele cu selecţionatele Franţei şi Turciei. Echipa naţională a obţinut o singură victorie, 1-0 pe teren propriu în meciul desfăşurat în compania echipei Andorrei. Pe 10 septembrie ea va juca la stadionul Zimbru partida retur cu formaţia Turciei.