SPORT

Fotbal: Noua ediţie a campionatului Italiei va debuta pe 19 septembrie

post-img

Noua ediţie a campionatului de fotbal al Italiei va debuta pe 19 septembrie, cu o săptămână mai târziu decât era programat iniţial, a anunţat luni Liga italiană de fotbal într-un comunicat, informează Agerpres.

Liga a precizat că decizia "confirmă preferinţa exprimată deja de majoritatea cluburilor, în cadrul unei reuniuni dedicate acestui subiect".

Sezonul 2019/2020 din Serie A, care s-a încheiat duminică, a fost întrerupt timp de trei luni, între martie şi iunie, de pandemia de coronavirus. Titlul de campioană a revenit echipei Juventus Torino, pentru al nouălea an consecutiv.

Viitoarea ediţie a campionatului italian va avea o pauză mai scurtă ca de obicei în perioada sărbătorilor de iarnă, urmând să se încheie pe 23 mai 2021.