SPORT

Naţionala de fotbal a Republicii Moldova joacă azi un amical cu Suedia

post-img

Naţionala de fotbal a Republicii Moldova va disputa în această seară primul amical al anului. Echipa antrenată de Engin Firat va întâlni selecţionata Suediei.

La suedezi vor evolua doar jucători din competiţia internă, în timp ce la tricolori sunt 11 stranieri. Din cauza accidentărilor, nu vor putea evolua Posmac, Dijinari, Crăciun şi Nicolăescu.

„Vrem să jucăm cu adversari tari. În martie vom întâlni Rusia, iar în iunie sper să mai avem un amical tare. Vreau ca jucătorii să capete experienţă înainte de Liga Naţiunilor, care va demara în toamnă”, a declarat la conferinţa de presă selecţionerul Republicii Moldova, Engin Firat.

Suedia este calificată la Campionatul European din 2020 şi ocupă locul 17 în clasamentul FIFA. Anterior, Republica Moldova şi Suedia s-au duelat de şapte ori şi de fiecare dată au învins scandinavii.

Meciul Suedia – Moldova se va disputa în această seară, la Doha, de la ora 19:00 (ora Moldovei).