SPORT

Regalul de patinaj artistic va continua la TVR MOLDOVA. În luna martie, postul nostru de televiziune va transmite Campionatul Mondial din Canada

post-img

După ce a încântat privirile telespectatorilor cu transmisiunile în direct de la Campionatul European de patinaj artistic, TVR MOLDOVA va aduce în casele dumneavoastră şi întrecerile mondiale, care vor avea loc în luna martie, la Montreal, în Canada.

La ediţia din acest an vor fi prezenţi peste 200 de sportivi din 50 de ţări ale lumii, care vor evolua la patru categorii: masculin, feminin, perechi şi dans pe gheaţă.

Este pentru a 11-a oară când Canada va găzdui competiţia mondială a patinajului artistic, prima dată fiind în anul 1932, când oraşul gazdă al întrecerilor a fost tot Montreal.

Conform organizatorilor, logou-ul Campionatului Mondial de patinaj artistic 2020 preia din energia şi mişcarea tinerească a patinatorilor şi este reprezentată „M” de la Montreal, oraşul gazdă şi un desen vesel şi simplist care sugerează bucuria simplă a dansului pe patine..



Campionatul Mondial de patinaj artistic, competiţie care atrage peste 300 de milioane de telespectatori din întreaga lume, se va desfăşura în perioada 16-22 martie, la Bell Centre, Montreal.