SPORT

Simona Halep a depăşit-o pe Bianca Andreescu în clasamentul WTA

post-img

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a urcat un loc în clasamentul WTA, în ciuda abandonului în turul al treilea de la Wuhan, ocupând săptămâna aceasta poziţia a 5-a, după ce a făcut rocadă cu canadianca de origine română Bianca Andreescu, conform ierarhiei publicate luni.

Aceasta a fost, de altfel, singura modificare în top-ul 10 WTA, dominat în continuare de australianca Ashleigh Barty, urmată de Karolina Pliskova (Cehia) şi Elina Svitolina (Ucraina).

Sorana Cîrstea a făcut un salt spectaculos de 21 de locuri, după ce s-a calificat în finala de la Taşkent, aflându-se acum pe 75. În schimb, Mihaela Buzărnescu (104) şi Monica Niculescu (107) au coborât câte o poziţie faţă de săptămâna precedentă, informează Agerpres.

Simona Halep se menţine pe locul al treilea în ierarhia WTA Race la simplu, în care Sorana Cîrstea a urcat 20 de poziţi, până pe 69.

În clasamentul WTA la dublu, cele mai bine clasate reprezentante ale României sunt Raluca Olaru (39) şi Monica Niculescu (43).

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Ashleigh Barty (Australia) 6.446 puncte
2 (2). Karolina Pliskova (Cehia) 6.125
3 (3). Elina Svitolina (Ucraina) 5.320
4 (4). Naomi Osaka (Japonia) 5.011
5 (6). Simona Halep 4.907
5 (6). Bianca Andreescu (Canada) 4.835
7 (7). Petra Kvitova (Cehia) 4.571
8 (8). Kiki Bertens (Olanda) 4.225
9 (9). Serena Williams (SUA) 3.935
10 (10). Belinda Bencic (Elveţia) 3.738