Pe 14 septembrie, Reședința prezidențială de la Condrița va găzdui Festivalul Pădurilor, o mare sărbătoare dedicată naturii, tradițiilor și unității naționale, anunță Ministerul Mediului.
„Veți avea ocazia să aflați lucruri noi și interesante, să vă bucurați de prietenii vechi și noi, să participați la activități variate și să savurați din frumusețea pădurii. Ne dorim ca fiecare dintre voi să plece de la eveniment plăcut obosit, cu sufletul odihnit și inima bătând în ritmul unei noi inspirații”, precizează organizatorii.
Ce vă așteaptă:
• Expoziții fascinante
• Ateliere și activități interactive
• Discuții și dezbateri cu experți în domenii ce țin de protecția mediului
• Distracții pentru toate vârstele
• Concerte live
• Zone de relaxare
• Iarmaroc
Cei care participă la festival vor avea opțiunea să contribuie la procurarea puieților pentru plantări, cumpărând bilete speciale.
Evenimentul face parte din Programul Național de Împădurire, sub egida Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, lansat în 2023. Este cea mai amplă acțiune de acest fel din istoria țării, care își propune în următorii 10 ani să împădurim circa 150 mii de ha.