Actualitate

În multe localități, oamenii cunosc din auzite ce înseamnă Uniunea Europeană. Cum arată UE în opinia locuitorilor câtorva sate din Republica Moldova

În multe localități, oamenii cunosc din auzite ce înseamnă Uniunea Europeană. Cum arată UE în opinia locuitorilor câtorva sate din Republica Moldova

În multe localităţi din Republica Moldova, oamenii cunosc din auzite ce înseamnă Uniunea Europeană. De obicei, se informează de la radio sau le povestesc rudele plecate peste hotare. Cum arată Uniunea Europeană în opinia locuitorilor câtorva sate din Republica Moldova şi ce ar vrea să schimbe în viaţa lor de zi cu zi aflaţi în reporajul ce urmează.

DANIELA DANILOVA, jurnalist TVR MOLDOVA: „Deşi suntem pe cale să începem oficial negocierile pentru a ne alătura marii familii europene, mulți locuitori din Republica Moldova nu ştiu prea multe despre țările europene și viața celor care locuiesc acolo. Voi merge prin câteva sate pentru a vedea cum arată Europa văzută prin ochii basarabenilor”.

În liniștea Codrilor de pe colinele raionului Călărași se află un mic sat din comuna Tuzara, Novaci. Despre Europa au auzit cam toți localnicii. Știu că traiul acolo e altfel și că oamenii gândesc mai diferit. Despre viața de zi cu zi a celor de dincolo de graniță, s-au auzit mai puține prin aceste părți.

La câteva minute de Novaci se află localitatea Frumoasa. Obosiți de griji și sărăcie, bătrânii pe care i-am întâlnit spun că se pregătesc din timp pentru ziua când vor muri, cu pomeni şi tradiţii. Ne mai spun că nu au fost niciodată în vreo țară europeană, dar cred că și cei de acolo fac altfel socoteala zilei de mâine.

De la radio sau televizor, au auzit despre UE și locluitorii din Parcani. Ce sărbători au și ce pun pe masă oamenii de acolo le-au mai povestit tinerii reveniți de la muncă.

În localitățile unde proiectele europene au făcut viața oamenilor mai ușoară și pentru cei care vizitează des țările din componența UE, Europa este un exemplu de curățenie, bună organizare și progres.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter