EXTERN

Donald Trump intră în carantină. Una dintre consilierele apropiate ale preşedintelui SUA a fost diagnosticată cu COVID

post-img

Hope Hicks, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale preşedintelui Donald Trump, a fost testată pozitiv la coronavirus, informează ABC News. Ea a făcut parte din grupul de consilieri care a călătorit marţi cu preşedintele, la bordul Air Force One, la dezbaterea electorală pe care a avut-o cu Joe Biden la Cleveland, în Ohio.

Preşedintele Trump a anunţat joi seara că el şi prima-doamnă, Melania Trump, intră în carantină şi vor aştepta rezultatele testului pentru COVID. Anunţul a fost făcut după ce în prealabil preşedintele a acordat un interviu pentru  Fox News, scrie Digi24.

„Preşedintele priveşte cu toată seriozitatea aspectele ce ţin de sănătatea şi siguranţa proprie şi a tuturor celor cu care lucrează pentru el şi pentru poporul american”, a comentat joi seară Judd Deere, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. El a dat asigurări că sunt luate toate măsurile recomandate de Centrul pentru Controlul Bolilor pentru a limita expunerea la coronavirus atât în Casa Albă, cât şi în timpul deplasărilor preşedintelui.

Casa Albă a refuzat însă să spună dacă a fost testat şi preşedintele, după ce Hope Hicks a aflat că are COVID. 

Hicks a fost una dintre colaboratoarele apropiate ale lui Trump încă din campania electorală din 2016. Ea l-a urmat pe Donald Trump la Casa Albă şi a ajuns director de comunicare. A plecat în martie 2018 la Fox Corporation, tot ca director de comunicare, dar s-a întors la Casa Albă în februarie anul acesta, pentru a deveni consilier. Şeful ei direct este Jared Kushner, ginerele preşedintelui, care are rang de consilier principal. 

Hicks a fost aleasă de Donald Trump ca secretară de presă, în ianuarie 2015, când îşi începea campania electorală. Tânăra avea atunci doar 26 de ani. La acel moment tânăra lucrase cu Ivanka Trump ca ofiţer de presă la Trump Corporation. 

Hope Hicks a descoperit că este infectată cu SARS-CoV-2 după ce s-a întors din deplasarea cu preşedintele.

Hope Hicks s-a aflat, de asemenea, la bordul Marine One, elicopterul prezidenţial, miercuri, când a decolat de la Casa Albă pentru a merge la baza militară Andrews. Ea a fost văzută urcându-se în elicopter alături de alţi consilieri apropiaţi ai lui Donald Trump, între care Stephen Miller, Dan Scavino şi Jared Kushner, ginerele prezidenţial. Niciunul dintre ei nu purta mască, notează ABC News