Politic

Adoptat de Parlament. Votul prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendum va fi implementat în șase state

Adoptat de Parlament. Votul prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendum va fi implementat în șase state

Vot final în Parlament. Deputații au aprobat astăzi, în a doua lectură, proiectul privind aplicarea votului prin corespondență la alegerile prezidențiale şi la referendumul constituțional din luna octombrie. S-au operat modificări la proiect astfel încât metoda alternativă de vot va fi implementată nu doar în două ţări, cum se propunea inițial, ci în şase state - SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Islanda.

IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: „Proiectul privind pilotarea votului prin corespondență susţinut in lectura a doua de 57 de deputaţi. Bravo!”

Pentru acest proiect de lege au venit cu amendamente atât deputații cât şi reprezentanţi ai partidelor politice extra-parlamentare. Stabilirea unor criterii pentru identificarea țărilor în care va aplicat votul prin corespondență s-a numărat printre modificările acceptate.

VERONICA ROŞCA deputat PAS: „Sunt, lipsa secțiilor de votare în țara gazdă, distanță mare până la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior, experiența implementării acestei metode alternative de vot, înregistrarea prealabilă la scrutinul electoral precedent a cel puțin 30 de cereri, cât şi siguranța şi fiabilitatea serviciilor poștale.”

Şi deputatul neafiliat, Gaik Vartanian a venit, pe ultima sută de metri, cu trei amendamente la proiect, dar nu au fost acceptate.  

Deputatul cerea clarificări privind trasabilitatea plicului electoral, însă reprezentanţii CEC spun că există deja o procedură în acest sens.

ANGELICA CARAMAN preşedinte, Comisia Electorală Centrală: „O precizare vizavi de posibilitatea de a verifica statutul unde se afla plicul alegătorului. Asta nu ține de lege sau de regulament, dar de posibilitatea serviciilor de poştă care sunt oferite în tara respectivă. Ca exemplu, pentru Canada posibilitatea există. Noi am verificat-o şi diferență de preț este de un 1 dolar şi atunci nu mărește foarte mult costurile.  În celelalte cazuri, noi avem un buget alocat. Dacă ne încadram in acest buget şi găsim oportună această trasabilitate, atunci putem să o discutăm.”

Deputaţii opoziţiei au criticat, şi de această dată, proiectul de lege.  

VLAD BATRÎNCEA deputat BCS: „Toate modificările Codului Electoral cel puţin în perioada ultimelor zece ani de fiecare data a fost coordonată cu experții Consiliului Europei şi Comisiei de la Veneţia. In premieră, în an electoral apare o nouă lege cu pilotarea votului care se află în afara Codului Electoral care schimbă regulile de desfășurare a alegerilor în an electoral.”

VERONICA ROŞCA deputat PAS
Parlamentul_RM_2024-04-26_15-03-07
03,29 Înțeleg că nu aţi citit raportul, în aliniatul penultim 2 a raportului este indicat că urmare adoptării în lectură finală, proiectul va fi remis spre avizarea Comisiei de la Veneţia. 03,45

SERGIU GRĂDINARU deputat PAS: „ Cei care au vrut să facă valuri in tazic, asta au făcut.  Cetățenii ăștia care aşa de tare îşi fac griji dacă a fost consultată Comisia de la Veneţia, ei îşi mai aduc aminte anul 2017 când votau împreună cu gaşca lui Plahotniuc, votul uninominal, când Comisia de la Veneţia era aici. Ce spuneai ei atunci?”

De menționat că, la alegerile prezidențiale din 2021, au participat peste 212 mii de alegători din afara Republicii Moldova. La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter