SOCIAL

ANI a iniţiat controlul averii în privinţa unui deputat, iar şase procurori sunt vizaţi în procedurile contravenţionale

post-img

În perioada 07 -11 septembrie 2020, Inspectoratului de Integritate al ANI a iniţiat controlul averii în privinţa unui deputat din Parlamentul Republicii Moldova şi a unui şef de penitenciar.

La fel în procedurile inspectorilor de intergritate au intrat patru procurori pe numele cărora au fost pornite cauze contravenţionale, iar în privinţa altor doi procurori, inspectorii de integritate au emis procese verbale cu privire la contravenţie. Totodată, alţi 14 subiecţi ai declarării au intrat în vizorul ANI pentru diverse neconformităţi admise. În aceeaşi perioadă de referinţă, inspectorii de integritate au stabilit amenzi în cuantum de 9000 de lei. 

Au fost iniţiate 10 controale pentru următorii subiecţi:
AVERE– Un deputat din Parlamentul Republicii Moldoca, un şef a unui Penitenciar şi un subiect al declarării din cadrul APL Sadova, raionul Călăraşi;
INCOMPATIBILITĂŢI – Un primar din raionul Donduşeni;
CONFLICT DE INTERESE – Un primar din raionul Floreşti, un fost conducător al unei societăţi pe acţiuni, un subiect al decarării din cadrul Spitalului raional Nisporeni, trei directori de organizaţii publice din raioanele Floreşti, Făleşti şi Cahul.

Au fost pornite 5 de cauze contravenţionale pentru:
NEDEPUNEREA SAU DEPUNEREA TARDIVĂ A DECLARAŢIILOR DE AVERE ŞI INTERESE PERSONALE – Patru procurori ai Procuraturii municipiului Chişinău, Cahul şi UTA Găgăuzia, un şef de direcţie din cadrul Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică;
III. Au fost întocmite 5 procese verbale cu privire la contravenţie pentru:
NEDEPUNEREA SAU DEPUNEREA TARDIVĂ A DECLARAŢIILOR DE AVERE ŞI INTERESE PERSONALE – Doi procurori din Procuratura municipiului Chişinău, un consilier din cadrul Consiliului local al oraşului Durleşti, Chişinău, un funcţionar public din cadrul primăriei Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul şi un subiect al declarării din cadrul APL Ciolacu Nou, raionul Făleşti.