Cadavrul unui bărbat de 68 de ani a fost găsit în stare de putrefacţie la zece metri distanţă de cimitirul din satul Floreşti, raionul Ungheni. Bărbatul dispăruse acum două zile, însă nimeni nu a anunţat de dispariţia lui.
Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului de Poliţie Ungheni, Mariana Beţivu, cadavrul a fost găsit la dinstanţa de aproximativ zece metri de la intrarea în cimitir.
În urma examinării cadavrului nu s-au depistat semne de moarte violentă.
Cazul a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliţie Ungheni pentru elucidarea circumstanţelor.
Victima locuia cu familia, însă nimeni nu a anunţat despre dispariţia bărbatului.