Alungați de brutalitatea atacurilor rusești, refugiații ucraineni, au fost primiți cu brațele deschise în UE, inclusiv în R.Moldova. În prezent, această țară a devenit a doua casă pentru o sută de mii de refugiați ucraineni. Mulți dintre ei și-au reluat viața de la zero, s-au angajat aici și au legat prietenii, chiar dacă se trezesc în fiecare zi cu speranța că pacea va triumfa și vor reveni…

„Acasă situația este încordată: împușcături, alarme.Copiii sunt afectați psihic, ei aud alarma și ăsta e un stres enorm. Milioane de oameni au murit deja și pentru ce?”


Victoria este printre cei aproape un milion de ucraineni care au venit în Republica Moldova după izbucnirea agresiunii militare ruse. Avea în brațe un copil de trei ani. Soțul nu era acasă ci la muncă peste hotare. Ea a venit la Chișinău împreună cu sora mai mare și bunica. Războiul le-a schimbat complet viața.

VICTORIA refugiată, Odesa: „Când au început acțiunile militare eram acasă, în Odesa, locuim la etajul 22. Nu înțelegeam ce se întâmplă. M-am trezit de la zgomotul exploziilor. Ne-am dus la sora mea. Iniţial credeam că totul va reveni la normal și ne vom întoarce acasă. Dar situația era tot mai gravă. Ne ascundeam cu copiii în subsolul casei.”

ALIONA refugiată, Odesa: „M-am lăsat greu convinsă. Ne-am adunat, eram șase persoane, toate fete, printre care doi copii. Mașina mică, eu eram un șofer neexperimentat, pe drum erau ambuteiaje enorme. Am mers din Odesa 18 ore.”

VICTORIA refugiată, Ucraina: „La frontieră ne-a întâmpinat o rudă din Chișinău. Ne era frică, nu știam ce ne așteaptă, nu cunoașteam limba.  Am fost împreună cu sora și asta, cumva, psihic ne-a făcut să rezistăm.   Treptat am făcut cunoștință cu tot ce era aici, oamenii discutau cu noi.”

În cele din urmă, Victoria și Aliona au decis să rămână la Chișinău. În primele luni de refugiu au găsit sprijin la centrul multifuncțional "Sfânta Ana", deschis de Misiunea socială Diaconia în primele luni de război.

VICTORIA refugiată, Odesa: „Inițial nu puteam să dau copilul la grădiniță. Când am venit, ea avea doi ani. Ulterior nu erau locuri și așa am ajuns la Centrul multifuncțional "Sfânta Ana".”

Republica Moldova a devenit a doua casă pentru cele două surori. Și-au înscris copiii la grădiniță, au făcut cursuri și, treptat, și-au găsit locuri de muncă.


ALIONA refugiată, Odesa: „Eu sunt contabil de profesie și aici am făcut cursuri pentru a avea un certificat. Așa că mă pot angaja. Totodată confecționez manual fundițe.”

VICTORIA  refugiată, Ucraina: „Eu am făcut cursuri de manichiură. Și în acest mod câștig ceva bani.”

În cei doi ani de război, la Centrul "Sfânta Ana" au găsit sprijin sute de familii de refugiați. Copiii beneficiază aici de ajutorul specialiștilor, de o masă caldă și fac lecții online cu profesorii rămaşi în Ucraina care, de multe ori, sunt întrerupţi de sirenele ce anunță apropierea dronelor sau rachetelor rusești.

SERGIU ZAVTUR pedagog social, Centrul multifuncțional "Sfânta Ana": „ Avem zilnic 20 de copii ai refugiaților.  Lecțiile le fac online în Ucraina, noi îi ajutăm să facă temele pentru acasă.  Ei vin diferiți, unii sunt marcați de evenimentele care se petrec la ei în țară, unii sunt chiar foarte marcați, uneori în timpul lecțiilor aici începe alarma aeriană la ei în țară și ei simt aceste momente, au o anumită reacție la ceea ce se întâmplă. Dar pe parcurs se liniștesc și au dorința de a învăța. Acum ei se simt ca acasă și suntem ca într-o familie.”

TATIANA  11 ani, refugiată, Odesa: „Aici am găsit mulți prieteni, profesorii sunt foarte buni. Îmi place atmosfera. Republica Moldova este a doua casă pentru mine. Am atâtea posibilități aici: mă duc la desen, muzică, dans.”

Deși s-au acomodat în Republica Moldova, Victoria si Aliona sunt cu gândul acasă, unde le sunt părinţii, rudele şi prietenii, nevoiţi să se ascundă în subsoluri de bombordamentele ruşilor.

VICTORIA refugiată, Ucraina: „În Ucraina au rămas părinții, rudele. Majoritatea au plecat din oraș, stau acum la sat. În Odesa nu pot spune că e mai liniștit. Foarte des se aud rachete. Recent, un proiectil a ajuns într-un bloc de locuinţe care se află la un cartier distanță de apartamentul nostru. Au murit copii, nou-născuți.”

Mulți dintre refugiați au luat viața de la zero în Republica Moldova și chiar și-au întemeiat o familie. Este și cazul Dariei şi al lui Alexei.

DARIA DEMIDOV refugiată, Ucraina: „Noi suntem din Selidova, regiunea Pokrov. Acolo au loc atacuri și nu putem vorbi de siguranță. Rachetele au ajuns în instituții preșcolare, școli. Oamenii pleacă în număr mare de acolo.”

În acești doi ani au reusit să-și facă prieteni noi și să aducă pe lume un copil. Deși se simt bine aici, totuși cel mai mare vis al lor e să se întoarcă acasă, chiar dacă localitatea unde s-au născut a fost distrusă în totalitate.

DARIA DEMIDOV refugiată, Ucraina: „Bine că suntem aproape de hotar, ne uităm peste Nistru și vedem pământul natal. Aici (n.r. în Republica Moldova) ne placem în primul rând că e pace, e liniște. Ne plac plăcintele voastre și mămăliga.  Foarte mult vrem acasă, oriunde te-ai afla ești oaspete și oricum dorul de casă te cheamă.”

În cei doi ani de război, în Republica Moldova au intrat un milion de ucraineni, fiind țara care a primit cei mai mulți refugiați, raportat la populația sa. Inițial, pentru a face față numărului mare de oameni care fugeau din calea luptelor, autoritățile au deschis 137 de centre de plasament. Astăzi numărul acestora s-a redus la 44.

ANDREI CURĂRARU expert politici publice, specialist în protecție: „Ultimele date din decembrie arată că 113 mii de refugiați ucraineni se află pe teritoriul RM. Dintre care 10 mii se află temporar, iar restul pe termen lung.  Rămânem o destinație destul de activă și vedem și o mișcare pendulară: oamenii vin, pleacă, au grijă de gopsodării și revin în RM. Felul în care ne-am descurcat nu este ideal. Nimeni nu era pregătit pentru astfel de crize, sistemul de azil din RM nu era pregătit pentru un astfel de stres. ”

După invazia rusă în Ucraina, mecanismul UE de protectie temporar a fost activat și în Republica Moldova. Acesta le oferă refugiaților dreptul de ședere și acces la o locuință, acces pe piața forței de muncă, protecție socială și asigurare medicală. Țara a reușit să facă față crizei refugiaților datorită sprijinul partenerilor externi, care au oferit milioane de euro în acest scop.

ANDREI CURĂRARU expert politici publice, specialist în protecție, Organizația HIAS: „Autoritățile au fost responsive, multe dintre solicitările legate de statutul refugiaților, protecția temporară, o atitudine foarte loială în legătură cu documentele pe care le pot prezenta refugiații, cazarea refugiaților, dar înțelegem că nu există suficiente resurse atât umane cât și materiale pentru a face ca șederea refugiaților să fie confortabilă. Aici intervine și comunitatea organizațiilor internaționale care încearcă să contribuie, cineva cu vouchere de mâncare, altcineva cu traininguri pentru integrarea economică a refugiaților. Perioada este atât de lungă încât multă lume se gândește la un viitor, inclusiv la noi în țară.”

În toată această perioadă, mulți ucraineni au devenit chiar contribuabili la bugetul Republicii Moldova. Un studiu realizat recent de organizația HIAS arată că un sfert din cei 113 mii de refugiați ucraineni care mai sunt în Republica Moldova și-au găsit un loc de muncă. Totodată, potrivit ASP, peste două sute de antreprenori ucraineni cu statut de refugiați și-au înregistrat companii în Republica Moldova, în special în comerț și tehnologiile informaționale, ceea ce a generat noi locuri de muncă, dar și 1,8 miliarde de lei vărsate în bugetul de stat.

ANDREI CURĂRARU expert politici publice, specialist în protecție, Organizația HIAS: „Dacă ne gândim la o mama, pentru că circa 80% din refugiați sunt femei, care au venit aici cu un copil de vârsta școlară, deja copilul ultimii doi ani de școală i-a făcut în RM. Ei se acomodează în societate și cumva sunt mai integrați decât ne-am aștepta noi. În același timp înțelegem că, salariile în Ucraina în mediu urban erau mult mai mari decât în R.M. și multe din abilitățile pe care le au refugiații în domenii precum marketing, logistica, resurse umane nu sunt atât de solitate pe teritoriul R.M. De aceea ei trebuie să se recalifice, să obțină noi specialități și să se integreze în țară.  Undeva 25% deja activează sau partime sau full-time, 23% caută un job, ceilalți văd situația ca una temporară și se orientează fie să plece în Europa, fie să revină acasă.”

Indiferent unde se află şi cât s-au obişuit cu noua lor viaţă, refugiații ucraineni sunt animați de speranța că războiul se va termina și se vor întoarce acasă. Astfel, în pofida atacurilor rusești, săptamânal, zeci de refugiați ucraineni urcă în trenul Chișinău-Kiev.

„ Acasă mă așteaptă cea de-a doua fiică, nepoțica, mama care are 87 de ani.  Mi se rupe sufletul.  Un om bolnav a început acest război. Un psihopat. Nu este normal! Milioane de oameni au murit deja și pentru ce? Nu-mi pot explica.”

LERA refugiată, Ucraina: Vă faceți griji pentru părinți, rude?
- Desigur.
– Discutați des cu ei?
– Da.
– I-aţi chemat aici, în Republica Moldova?
-  Nu vor să plece. Vor să fie acasă.”

Măcinați de dorul de casă, unii decid să se întoarcă definitiv în Ucraina. Este și cazul Anei, pe care am surprins-o pe peronul gării când își lua rămas bun de la rudele din Chișinău. Femeia s-a refugiat în Republica Moldova în vara anului 2022, alături de fiica ei de 5 ani. Dar, periodic, se întorcea acasă să-și vadă soțul.

ANA refugiată, Kiev: „Șapte luni nu am locuit în Kiev. Soțul, însă, a rămas acolo. În acest an e puțin mai ușor, cu blackout. Anul trecut, însă, foarte des nu am avut căldură, lumină, situația era mai grea.  În Kiev sunt foarte multe persoane care s-au refugiat din regiunile aflate la frontieră. 80% din cei care locuiesc în blocul nostru au venit din regiunile mult mai periculoase. Încercăm să protejăm copilul. Sunt multe lucruri pe care nu i le spunem.”

La gara din Chișinău am surprins-o și pe Galina Navroțkaya, scriitoare din Ucraina. Ea spune că vine destul de des la Chișinău, unde are rude. Femeia ne-a marturisit, însă, că preferă să rămână acasă pentru a-i ajuta pe militarii ucraineni.

GALINA NAVROȚKAYA scriitoare, regiunea Cernobîl: „În regiunea noastră nu e atât de gravă situația. În toată această perioadă, orașul a fost bombardat de două ori. Am prieteni în regiunile de lângă Kiev, acolo e cumplit. Acolo bombardează, ucid. Prietenii fiului au murit pe front, și eu am prieteni ai căror copii au murit pe câmpul de luptă. Tineri de 20-25 de ani.  Eu și soțul suntem pensionari, dar lunar alocăm o parte din pensie pentru a-i ajuta pe soldații de pe front.  Am prieteni în Kiev, jurnaliști, scriitori, care, după lucru, fac batoane energizante pentru soldații care stau zile întregi în tranșee fără mâncare, fără apă.  ”

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a generat suferințe imense, distrugeri masive și a provocat o criză umanitară gravă. Luptele grele și atacurile continuă să pună în pericol viețile civililor, să distrugă locuinţe, întreprinderi, surse de alimentare cu apă și electricitate, sisteme de încălzire și infrastructura publică. Potrivit UNCHR, până pe 15 februarie 2024 6,5 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului și și-au găsit refugiu în alte state. Dintre aceştia, 6 milioane se află în țările Uniunii Europene, iar 4,2 milioane au primit statut de protecție temporară.


Refugiați ucraineni, la nivel global
                6.479.700

Refugiați ucraineni, în UE
             6.004.100


ANDREI CURĂRARU expert politici publice, specialist în protecție, Organizația HIAS: „RM ar trebui să vadă această situația și ca un test al umanității, să implementăm astfel de politici care să arate că noi facem parte din familia europeană la care pretindem că suntem implicați, precum și să cream condiții ca acești refugiați să devină nu o povară pe bugetul public sau o situație în care oamenii să-I vadă ca niște membri neintegrați ai societății dar ca o oportunitate. Noi știm că situația demografică din RM nu este îmbucurătoare și refugiații, inclusiv, reprezintă o forță care ar putea să dezvolte economia, să creeze locuri de muncă, că creeze astfel de initiative care să ajute și comunitatea locală. este o tragedie și o criză mondială și de asta și efortul trebuie să fie unul comun.”