Consiliul Superior al Magistraturii încearcă din nou să se convoace. Şedinţe nu au mai avut loc de la mijloc de iunie, iar ultima tentativă, din august, a eşuat din cauza lipsei de cvorum. O nouă şedinţă a fost fixată pentru marţi, 7 septembrie, transmite IPN.
Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a mai convocat în şedinţă din data de 15 iunie. Ultima tentativă de a se întruni, după două luni de pauză, a fost pe data de 17 august, însă şedinţa a fost contramandată din lipsă de cvorum. Purtătorul de cuvânt al CSM, Valeria Plămădeală, declara că unii membri sunt în concediu de odihnă anual şi nu se poate asigura cvorum.
CSM nu a desfăşurat concursul pentru numirea unui judecător la Curtea Constituţională, funcţie rămasă vacantă la sfârşitul lunii ianuarie. Termenul de depunere a dosarelor a expirat încă pe 12 august, iar în concurs s-au înscris 11 pretendenţi la funcţia de judecător constituţional.