Deputatul Partidului Şor Denis Ulanov susţine că va ieşi în zilele următoare într-o conferinţă de presă pe marginea dosarului în care este trimis în judecată.
„Vreau să zic că este continuat circul politic, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul scoaterii imunităţii. Eu am fost autorul unei iniţiative legislative prin care toţi deputaţii să fie lipsiţi de imunitate. În următoare zile voi ieşi într-o conferinţă de presă pe marginea acestui dosar”, a spus Ulanov.
Amintim că astăzi, 30 iulie Procuratura a anunţat că dosarul în care este vizat Denis Ulanov a fost trimis în judecată, iar rechizitoriul se întinde pe mai bine de 600 de pagini.
Amintim că astăzi, 30 iulie Procuratura a anunţat că dosarul în care este vizat Denis Ulanov a fost trimis în judecată, iar rechizitoriul se întinde pe mai bine de 600 de pagini.