Romania La Zi

Bogdan Aurescu i-a cerut ministrului maghiar de Externe să asigure drepturile şi identitatea minorităţii româneşti din Ungaria

post-img

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a cerut omologului său maghiar Péter Szijjártó să protejeze identitatea românilor din Ungaria, prin finanţarea corespunzătoare a „unui învăţământ de calitate în limba română”. Cei doi oficiali au avut o întâlnire la sediul MAE de la Bucureşti, cu ocazia vizitei în România a ministrului ungar de Externe.

„În cadrul discuţiilor, partea română a făcut referire şi la aşteptările legate de implicarea autorităţilor ungare în asigurarea drepturilor identitare ale persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria, fiind abordată în discuţii inclusiv necesitatea unui învăţământ de calitate în limba română, printr-o finanţare corespunzătoare, astfel încât să fie păstrată şi promovată identitatea etnică, culturală, lingvistică, religioasă a persoanelor aparţinând minorităţii române”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului român de Externe, scrie Digi24.

Cei doi au discutat şi despre dezvoltarea relaţiilor „în toate domeniile de interes comun, în conformitate cu Tratatul politic din 1996 şi Declaraţia privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa secolului XXI din 2002”. Péter Szijjártó a exprimat deschiderea părţii ungare pentru relansarea relaţiei cu România în toate domeniile, prin realizarea de proiecte de interes reciproc, potrivit comunicatului.

Cooperare pentru infrastructură

Bogdan Aurescu şi Péter Szijjártó au evocat organizarea, în perioada următoare, a unei noi sesiuni a Comisiei Mixte Economice, la Budapesta, şi au reliefat necesitatea avansării discuţiilor în vederea creării, cât mai curând posibil, a unei Camere de Comerţ româno-ungare la Budapesta.

”În acelaşi timp, cei doi demnitari au salutat aprofundarea cooperării sectoriale în domeniul transporturilor, fiind evocată inaugurarea, de către cei doi miniştri, în septembrie 2020, a conexiunii de autostradă A3-M4, precum şi interesul pentru realizarea conexiunii/drumului expres între Satu Mare – Oar (România) şi Mátészalka – Csenger (Ungaria). A fost de asemenea abordat în cadrul discuţiilor proiectul căii ferate de mare viteză Bucureşti-Budapesta”, se mai arată în comunicatul MAE.

Cei doi miniştri au convenit, de asemenea, impulsionarea finalizării altor două proiecte aflate încă în discuţie, astfel încât să fie posibilă semnarea, în cel mai scurt timp, a Protocolului celei de-a 8-a sesiuni a Comitetului de Specialitate Româno-Ungar de Colaborare în Problemele Minorităţilor Naţionale şi finalizarea negocierilor referitoare la înfiinţarea a două puncte de trecere a frontierei la Variaşu Mic – Dombegyhaza şi Grăniceri – Elek.

În ceea ce priveşte „Programul de Dezvoltare Economică a Ardealului”, ministrul Bogdan Aurescu a reamintit angajamentul comun, din mai 2020, pentru negocierea unui acord internaţional care să stabilească parametrii în baza cărora acest program finanţat de la bugetul statului ungar şi alte programe similare să poată fi implementate pe teritoriul României.