Un angajat din cabinetul preşedintelui unei fracţiuni parlamentare a fost confirmat pozitiv cu COVID-19
Sursa foto:Parlamentul Republicii Moldova Vizualizari:

Un angajat din cabinetul preşedintelui unei fracţiuni parlamentare a fost confirmat pozitiv cu COVID-19

Un angajat din cabinetul preşedintelui unei fracţiuni parlamentare a fost confirmat pozitiv cu noul tip de coronavirus. Despre aceasta se anunţă într-un comunicat de presă al Parlamentului şi, deşi nu se spune despre care fracţiune este vorba, în unele surse media s-a scris că e vorba despre fracţiunea PPDA.

Deputatul PPDA Alexandru Slusari a declarat pentru Ziarul de Gardă că are mai multe suspiciuni în legătură cu rezultatele acestui test, astfel că în cazul acestui angajat urmează să fie efectuat un test în altă parte, la o clinică privată.

Imediat când fracţiunea PPDA începe a vorbi despre reluarea şedinţelor de Parlament repede se găseşte un infectat din rândurile fracţiunii, angajaţilor noştri. Prima data eu am avut unele suspiciuni, dar nu am crezut că este posibil aşa ceva. Acum deja avem al doilea caz, persoana a fost trimisă la spitalul, laboratorul ANSP, chiar dacă toţi ceilalţi lucrători ai secretariatului au dat testul la Parlament. Persoana este absolut fără simptome, este ultima persoana la care ne-am fi putut gândi că va fi infectată, a fost din start protejată, cu mănuşi, mască. Nu a avut contact cu şefa mea de cabinet, stă la alt etaj.

Persoana dată, ieri dimineaţă s-a dus să dea testul, iar peste jumătate de oră, i-au sunat din policlinică, Cancelaria de Stat, şi i-au comunicat că trebuie de deschis concediu medical. Adică, într-o oră după ce a dat testul i s-a spus asta. Oficial, persoana dată nu ştiu dacă acum a fost anunţată, dar ieri seara deja Secretariatul Parlamentului cunoştea acest fapt, despre rezultatele testului. Sunt foarte multe întrebări. Eu tare mult sper că sistemul de testare nu este folosit în scopuri politice, mai ales de a bloca activitatea Parlamentului în această perioadă. La moment am suspiciuni rezonabile că nu totul este curat, de aceea noi insistăm ca persoana dată să fie testată la privat, să fie efectuat un test în altă parte, de alternativă şi doar după rezultatul acestui test, pot să spun şi să afirm că avem persoană infectată. La moment, eu am mari dubii”, a comunicat deputatul PPDA, Alexandru Slusari.

Amintim că decizia de testare a deputaţilor şi angajaţilor din cadrul Secretariatului Parlamentului pentru determinarea prezenţei virusului ”COVID-19” a fost luată după ce deputatul democrat Eugen Nichiforciuc a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Ulterior, un alt deputat a fost confirmat pozitiv: Vladimir Mizdrenco (PSRM).

O seriede deputaţi, inclusiv cei din PPDA, PAS, grupul Pro Moldova au anunţat că toţi deputaţii fracţiunilor respective au teste negative.

Preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a semnat dispoziţia cu privire la stabilirea regimului de autoizolare la domiciliu a deputaţilor în Parlamentului de legislatura a X-a până la prezentarea rezultatului negativ al testului la COVID -19. 

Similare
RECOMANDĂRI