MOLDOVA (IN)DEPENDENTĂ

„Moldova (IN)DEPENDENTĂ": Viitorul Republicii Moldova, creionat în granițele Uniunii Europene

post-img
R. Moldova - UE

Astăzi, în ultima zi a campaniei "Moldova (In)dependentă", vorbim despre speranță. Vorbim despre viitorul Republicii Moldova creionat în granițele Uniunii Europene. După ce s-a oscilat între est și vest, la marcarea celor 31 de ani de independență, Republica Moldova este stat-candidat la aderarea europeană. Drumul până aici a fost lung și anevoios, marcat de succese și eșecuri, momente de decepție și bucurie, precum şi lecţii învăţate sau reforme asumate. Un lucru este cert - calea spre integrare în Uniunea Europeană este ireversibilă!

 


SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „Primul pas spre apropierea de marea familie europeană a fost făcut în anul 2010. Au trebuit să treacă 12 ani pentru ca Republica Moldova să obţină o perspectivă clară europeană. Cum au evoluat de atunci şi până acum declaraţiile celor care erau la conducere și a liderilor europeni, vedem în cele ce urmează”.

VLAD FILAT fost prim-ministru al Republicii Moldova: „Liberalizarea regimului de vize ne va permite să eliminăm acele valori artificiale în calea unităţii cetăţenilor europeni pentru ca revenirea noastră în familia europeană să fie un proces firesc şi ireversibil”.

NICOLAE TIMOFTI fost preşedinte al Republicii Moldova: „La Vilnius vom parafa acordul de asociere cu Uniunea Europeană stabilind astfel premisele pentru o decisivă legătură politică şi economică cu spaţiul european”.

PAVEL FILIP fost prim-ministru al Republicii Moldova: „De la 1 iulie 2016 suntem oficial asociați la Uniunea Europeană, iar în acest an am fost europeni în primul rând cu fapta și mai puțin cu vorba”.

MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: „Voi fi președintele integrării europene a țării, care va scoate țara din izolare internațională și o va întoarce cu fața spre partenerii săi externi”.

SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „UE şi-a deschis în mod clar braţele pentru Republica într-o conjuctură politică neaşteptată şi cu un război care este la doar câteva sute de kilometri de Chişinău. La 17 iunie 2022, Comisia Europeană recomandă Consiliului European să acorde Republicii Moldova statut de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar pe 23 iunie Consiliul European s-a convocat în reuniune şi ne-a oferit mult râvnitul statut de ţară candidat”.

URSULA VON DER LEYEN preşedintele Comisiei Europene: „Recomandăm Consiliului să acorde şi Republicii Moldova perspectiva europeană și statutul de candidat în condițiile în care țara va face ulterior o serie de reforme importante”.

ROBERTA METSOLA preşedintele Parlamentului European: „Aş vrea să felicit cetăţenii acestei ţări care privesc Europa ca şi casa lor”.

CHARLES MICHEL preşedintele Consiliului European: „Este un moment istoric în care redesenăm conturul Uniunii Europene. Am decis astăzi să acordăm statut de candidat Ucrainei şi Moldovei”.

SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „Așa că acum, mingea este în terenul nostru. Doar de viteza cu care se vor mișca autoritățile de la Chișinău în respectarea tuturor angajamentelor, depinde când vom face un nou pas spre UE, de exemplu, cel de inițiere a negocierilor de aderare”.

NICU POPESCU ministru de externe al Republicii Moldova: „Republica Moldova are sute de măsuri pe care trebuie să le implementăm pentru a ajusta statul nostru la rigorile și standarele europene. Printre aceste sute de măsuri, împreună cu Comisia Europeană s-au identificat 9 domenii prioritare care au fost recomandate Republicii Moldova pentru evoluția în calea noastră de aderare la Uniunea Europeană. Cea mai mare parte ține de reforma justiției, lupta cu corupția, asigurarea integrității. Există recomandări din partea UE și privind dezoligarhizarea, reforma admnistrației publice. Prin prisma acestor obiective, am adoptat acest plan național de implementare a celor 9 recomandări a Comisiei Europene și care ne va permite treptat, nu peste noapte, să îmbunătățim situația din Republica Moldova și modul cum este guvernată Republica Moldova, astfel încât noi să ne apropiem de standardele europene în domeniul guvernării”.

VADIM PISTRINCIUC director executive, Institutul pentru Inițiative Strategice: „Eu, de fapt, cred că drumul european este ireversibil, în pofida unor lucruri și pozitive, dar și unor negative. Pozitive pentru că chiar și acei sceptici care încearcă public politic să se manifeste ca anti-europeni sau eurosceptici o fac destul de atent din simplu motiv că Republica Moldova actulamente depinde economic, prin prisma exporturilor, cel mai mult de Uniunea Europeană. Deja este un lucru stabilit, sunt legături și această dinamică este în creștere. Este deja o alegere nu atât ideologică, cât pragmatică fiindcă cetățenii Republicii Moldova vor să trăiască mai bine, să-și exporte mărfurile mai sigur, într-o lume sigură. În mod evident, eu aș zice că deja există două Moldove: una aici și una în Uniunea Europeană. Să nu uităm de faptul că circa 1 milion de cetățeni ai Republicii Moldova suntn și cetățeni ai României, respectiv ai Uniunii Europene”.

SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „Totuși, la zeci de ani distanță de când Republica Moldova merge hotărâtă pe drumul european, mulți cetățeni doar visează să călătoarească în Europa, își imaginează cum arată un stat UE și spera la ziua în care Republica Moldova va fi și ea parte a acestei mari familii”.

„Dar cum arată Europa? Cum arată, lumea e altfel, e mai stimătoare, la zâmbet, cu mulțumesc, poftim, nu ca la noi că sunt răi. Acolo e altă viață, alt trai.  O săptămână cu 20 de euro trăiești, dar aici nu trăiești. Care e diferenţa intre statele europene si Republica Moldova? Avem de muncă peste hotare. Cetăţenii de acolo nu știu, dar noi străinii avem de muncă acolo, lucrăm şi avem o copeică. Dar aici nu avem ...Cum aţi descrie într-un cuvânt Europa? Ţara viitorului. Are Republica Moldova viitor în Europa? Şi aici o să fie viitor dacă o sa facă ceva pentru noi”.

SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „Dar probabil, la întrebarea dacă Republica Moldova are viitor în Uniunea Europeană ne va răspunde cel mai franc ambasadorul UE la Chișinău”.

SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „Are Republica Moldova viitor în Uniunea Europeană?”.

E.S JĀNIS MAŽEIKS ambasadorul UE în Republica Moldova: „Din perspectiva Uniunii Europene, categoric, da. Decizia a fost deja luată de Consiliul European pentru a oferi statul de stat candidat Republicii Moldova, lucru care s-a produs pe 24 iunie. Şi acum, cu adevărat, totul depinde de cetățenii Republicii Moldova şi a Guvernului Republicii Moldova cum vor beneficia de această oportunitate, deoarece eu o văd ca şi o oportunitate pentru dezvoltarea țării, dar şi pentru calea în apropierea de Uniunea Europeană. Dar totul este mâinile cetățenilor pentru că acest proces va dura ceva timp, şi nu luni așa cum a fost din momentul cererii depuse şi obținerea statutului, dar este clar că vorbim despre ani, fiindcă unele schimbări care trebuie să se producă în țară vor dura ani buni. Dar câți ani? Rămâne în mâinile cetățenilor Republicii Moldova”.

SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „Dar până acum, cum a arătat drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană?”.

E.S JĀNIS MAŽEIKS ambasadorul UE în Republica Moldova: „Exact acum este foarte clar că traiectoria este în urcuș. Dacă gândim în termeni geometrici a fost mai degrabă un grafic sinusoidal cu urcușuri şi coborâșuri. Într-adevăr, acum urcăm în sus, şi sper că aceasta este șansa să ieșim din limitele graficului, să fie menținută această traiectorie pe termen lung. Actualmente, eu consider că situația este foarte bună pentru Republica Moldova. Aveți un Parlament care a fost votat în baza unei agende pro-reforme şi pro-Europa, drept rezultate aveți un Guvern care lucrează la aceste reforme şi noi am văzut primele rezultate. Au fost reforme care s-au încununat cu succes. De exemplu, procedura de curățare a sistemului judiciar prin procedura de pre-vetting. Cred că acesta este un semnal clar că s-a făcut datorită investițiilor, este pentru curățarea sistemului şi acesta este voința poporului”.

SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „Ca şi proces de europenizare a ţării, inclusiv cel de implementare a reformelor solicitate de Bruxelles, Republica Moldova stă bine la cest capitol? Înregistrează progrese?”.

E.S JĀNIS MAŽEIKS ambasadorul UE în Republica Moldova: „Unele dintre actualele probleme persistă de-a lungul anilor. Nu ar fi real să așteptăm rezultate peste noapte. Unele lucruri necesită mult timp. De exemplu, curățarea sistemului judecătoresc prin mijloace democratice, este un proces anevoios, după experiența unor țări. Cu adevărat, aceasta a fost una dintre solicitările înainte de Comisia Europeană. Cu toţii cunoaștem că nu este posibil să facem totul aşa sau într-un an. Trebuie să fiţi foarte atenți, analize la fiecare caz individual şi să vă asigurați că nu este pusă în pericol independența sistemului judiciar”.

SVETLANA GORE reporter TVR MOLDOVA: „Şi la final să ne spuneți cum vedeţi dvs. Republica Moldova la cei 31 de ani de independență?”.

E.S JĀNIS MAŽEIKS ambasadorul UE în Republica Moldova: „„Nu au fost ani ușori, iar unii dintre aceștia i-aş descrie ca timpul oportunităților ratate. Eu vin din Letonia şi noi practic am avut același punct de pornire acum 31 de ani şi, din păcate, acum vedem că oportunități ar fi putut fi valorificate mai bine de Republica Moldova. Dar este important este că acum aţi întors pagina, aţi pornit pe calea reformelor şi a parcursului european, care are scopul, poate destul de îndepărtat deocamdată, pentru că nu poate fi obţinut peste noapte, dar aveţi scopul clar pentru ca să deveniți o ţară democrată şi prosperă. Uniunea Europeană este şi ea o modalitate de prosperitate. Vreau să felicit Republica Moldova cu a 31-a aniversare a independenței şi vreau să urez să valorificați toate oportunitățile care o să vă aducă aproape de Uniunea Europeană şi sper mult să deveniți membru al Uniunii Europene în momentul în care veţi atinge toate criteriile care sunt dificile, dar posibile!”.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter