Electorala 2020

CEC: Peste 23 de mii de alegători au solicitat votarea la locul aflării în ziua alegerilor prezidenţiale

post-img

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că până astăzi, 29 octombrie, birourile electorale ale secţiilor de votare au recepţionat 23 562 de cereri de votare la locul aflării, pentru ziua alegerilor prezidenţiale de duminică, 1 noiembrie curent. Din numărul total de solicitări, 321 sunt din partea alegătorilor cu simptome ale infecţiei respiratorii COVID19, iar în situaţia a 23 243 de cazuri, în cereri sunt invocate alte motive temeinice.

CEC aminteşte că alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă până pe 31 octombrie curent, ora 18.00. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical.

În contextul situaţiei de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot vota la locul aflării fără obligaţia de a prezenta certificatul medical doar alegătorii care manifestă simptome a infecţiei COVID-19.

Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse