EXTERN

Von der Leyen: Pfizer-BioNTech suplimentează cu 50 milioane de doze livrările de vaccinuri către UE în trimestrul al doilea

post-img

Companiile BioNTech şi Pfizer vor creşte cu 50 milioane de doze cantitatea de vaccin anti-COVID-19 ce va fi livrată Uniunii Europene în trimestrul al doilea şi care va ajunge la 250 milioane de doze în această perioadă, a anunţat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite AFP.

Livrarea acestor doze suplimentare, prevăzută iniţial în trimestrul al patrulea, va începe încă din aprilie, scrie Agerpres.

Anunţul intervine în contextul în care compania americană Johnson & Johnson, care urma să furnizeze UE 55 milioane de doze în trimestrul al doilea, a comunicat marţi că va 'întârzia livrarea' vaccinului său monodoză în Europa.