POLITIC

Preşedintele Comisiei juridice: A renăscut „binomul PDM-PSRM”?!

post-img

„A renăscut „binomul PD-PSRM”?!. La şedinţa comisiei juridice de astăzi, 11 noiembrie, cvorumul a fost asigurat de deputaţii PSRM şi PDM. ACUM nu a participat la şedinţă”, precizează preşedintele Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, Sergiu Litvinenco. Potrivit lui, şedinţa nu a fost convocată regulamentar.

Sergiu Litvinenco face trimitere la regulamentul Parlamentului, spunând că şedinţa se convoacă de preşedinte sau, în caz de absenţă a acestuia, de către vicepreşedinte. Şedinţa respectivă a fost convocată de Vasile Bolea, vicepreşedinte, chiar dacă preşedintele nu este absent.

Preşedintele Comisiei a mai declarat că regulamentul Parlamentului nu prevede necesitatea vreunui raport al comisiei juridice în cazul moţiunilor de cenzură şi că niciodată în istoria parlamentarismului moldav, comisia juridică nu a dat rapoarte pe moţiuni de cenzură.