Presedintia Consiliului Ue

Daniel Ioniţă: Echipa de la Bruxelles a muncit mult pentru a promova imaginea României în UE

Echipa de la Bruxelles a muncit mult, pentru a promova imaginea României în Uniunea Europeană. Astfel a descris ambasadorului României la Chişinău, Daniel Ioniţă, mandatul preşedinţiei române a Consiliului UE, care s-a încheiat, oficial, ieri. Diplomatul a subliniat că Republica Moldova a avut un rol important pe agenda română.

În opinia ambasadorului României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, in primul mandat la preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, România a obţinut rezultate foarte bune.

„Am reuşit să închidem peste 90 de dosare legislative, ceea ce reprezintă un număr important, să ştiţi. Au fost închise unele dosare, cu o mare sensibilitate diplomatică cum este directiva europeană privind gazele naturale, ca securitate energetică la nivel european. Vorbim de alimentare cu energie din surse terţe, deci sunt dosare cu adevărat grele”, a declarat Excelenţa Sa, Daniel Ioniţă.

Daniel Ioniţă a subliniat că Republica Moldova a avut un rol important pe agenda şefiei române a Consiliului UE.

„Reprezentanţii Republicii Moldova au fost invitaţi la toate reuniunile pe care noi le-am organizat în acest format, şi au fost patru astfel de reuniuni ministeriale importante în domeniul economiei digitale, în domeniul transportului, în domeniul energiei. Pe durata mandantului nostru, am fost cu toţii martori unor schimbări politice semnificative în Republica Moldova”, a adăugat diplomatul.

Finlanda a preluat ieri preşedinţia Consiliului UE, după ce România şi-a încheiat mandatul de 6 luni.