În primul număr al gazetei ”heliadiste”, ”Literatorul” s-a declarat ziar de opoziţie faţă de Junimea şi ”Convorbiri literare” care, după părerea poetului, acaparaseră fără o justificare obiectivă poziţiile culturale cele mai însemnate ale epocii. Conducerea revistei este asumată de Macedonski alături de eruditul poligraf Bonifaciu Florescu şi de fecundul poet Th. M. Stoenescu, care rămân o vreme şi principalii colaboratori ai revistei.

Iniţial, revista a teoretizat, prin Macedonski, poezia socială, urmând tradiţiile progresiste ale paşoptiştilor. Ulterior a militat în chip confuz şi nediferenţiat pentru simbolism, instrumentalism sau neoromantism, precum şi pentru parnasianism, adoptând astfel o atitudine eclectică. Printre colaboratorii mai de seamă ai revistei, se numărau Vasile Alecsandri, Traian Demetrescu, Cincinat Pavelescu, Ştefan Petică, Alexandru T. Stamatiad, Tudor Vianu, Duiliu Zamfirescu ş.a. În ciuda sentimentelor adverse faţă de junimism, Macedonski a definit mişcarea promovată de ”Literatorul” drept ”direcţiune opozită celei din Iaşi, deşi se atinge cu dânsa prin unele puncte, după cum se atinge şi în vechea şcoală a lui Heliade prin altele”.

Atât revista cât şi cenaclul au reprezentat deschiderea către o nouă direcţie în poezia românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea. A. Marina afirma că ”opera esenţială a lui Alexandru Macedonski e cenaclul. Şi-a făcut din casa sa un templu al poeziei care îl salvează de toată patima sa pentru ea”. Conform aceleiaşi confesiuni, în mijlocul casei era un fel de altar. Toată familia sa era implicată. Pe tron citea maestrul, Alexandru Macedonski. După modelul parizian, Macedonski aduna tinerele condeie din Bucureşti. O bună parte a reuşitei cenaclului se datora erudiţiei literare a mentorului acestora, care cunoştea foarte bine poezia lumii şi poezia românească, mai ales cea modernă.

Să nu uităm să iubim România în fiecare zi. Acest proiect este realizat cu sprijinul Guvernului României, prin intermediul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova.