Romania La Zi

Şeful Forţelor Terestre Americane vine în România după anunţul Pentagonului de relocare parţială a militarilor SUA din Germania în regiunea Mării Negre

post-img

Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, se vor întâlni vineri, 7 august, la sediul MApN, cu şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA, generalul James C. McConville, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA este însoţit de şeful Forţelor Terestre ale Armatei SUA dislocate în Europa, general-locotenent Christopher G. Cavoli, în cadrul unei vizite pe care oficialii americani o efectuează în România în perioada 7-9 august, mai arată sursa citată.

La sfârşitul întrevederii, generalul-locotenent Daniel Petrescu şi generalul James C. McConville vor susţine declaraţii de presă la sediul MApN, începând cu ora 15.35.

Vizita celor doi înalţi oficiali militari vine în contextul anunţului pe care secretarul american al Apărării, Mark Esper, l-a făcut săptămâna trecută cu privire la politica posturii militare a forţelor SUA în Europa.

 

Mark Esper a subliniat că repoziţionarea forţelor are la bază principii precum consolidarea descurajării Rusiei, consolidarea NATO, reasigurarea aliaţilor, şi îmbunătăţirea flexibilităţii strategice a SUA şi a flexibilităţii operaţionale a Comandamentului SUA pentru Europa.

Potrivit comunicatului Pentagonului, acest plan presupune “amplasarea unor forţe rotaţionale în regiunea Mării Negre în flancul sud-estic al NATO”. Deşi nu se referă explicit la o ţară aliată anume, statele NATO din zona sudică a flancului estic sunt România şi Bulgaria.

“Cei aproape 4.500 de membri ai Regimentului 2 Cavalerie se vor întoarce în Statele Unite, deoarece alte unităţi Stryker încep rotaţii continue mai departe spre est, în regiunea Mării Negre, pentru a îmbunătăţi descurajarea de-a lungul flancului sud-estic al NATO“, a spus Esper.

Deşi nu a nominalizat România, secretarul american al Apărării a mai spus că o escadrilă de avioane de luptă vor fi repoziţionate în Italia, mutându-le mai aproape de regiunea Mării Negre pentru ca SUA să fie mai capabile să desfăşoare “o forţă dinamică şi deplasări rotaţionale către flancul sud-estic al NATO”.