Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Copiii din Republica Moldova spun că nu le sunt respectate drepturile

Avem legi bune pe hârtie, dar nu se aplică în viaţa reală. Copiii din Republica Moldova se confruntă cu discriminarea, violenţa, accesul limitat la educaţie sau la servicii de sănătate.

Pentru a afla adevărul, un grup de copii a realizat propriul sondaj printre cei mici. Concluziile şi recomandările sunt discutate, în aceste zile, de Comitetul ONU privind Drepturile Copilului.
 
Acum doi ani, Daniela vedea viaţa în culori vesele, la fel ca alţii de vârsta ei, până s-a alăturat unui grup de 49 de copii din Republica Moldova cu care a realizat un raport privind respectarea drepturilor celor mici. Discuţiile cu alţi copii i-au arătat o realitate diferită.

După doi ani de sondaje şi discuţii, grupul de copii a stabilit că cele mai grave probleme ale celor mici se referă la violenţă, accesul limitat la servicii de sănătate, exploatarea prin muncă, mediul familial nefavorabil şi accesul limitat la educaţie.
 
Pe lângă constatări, copiii au venit şi cu unele recomandări pentru autorităţi.
 
Între timp, a fost realizat şi un raport alternativ privind implementarea Convenţiei ONU pentru drepturile copilului în Republica Moldova, realizat de ONG-urile de profil. Reprezentanţii acestora susţin că, deşi există progrese în domeniul legislativ, realitatea impune alte provocări.
 
Raportul mai arată că jumătate dintre copiii din Republica Moldova cresc fără unul sau ambii părinţi, 20% dintre copii sunt exploataţi prin muncă, peste 76% dintre copii sunt disciplinaţi prin violenţă. În plus, 45% din şcolile de la sate au grupurile sanitare în curte, 69% nu au apă curentă, iar 63% nu au un sistem central sau autonom de încălzire. Cele două rapoarte alternative, dar şi un raport oficial al Guvernului de la Chişinău sunt discutate, în aceste zile, de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului.
Similare