"Teatrul poate provoca, întâmpina şi, întâi de toate, teatrul trebuie să trateze", spune regizorul Dumitru Acriş, cunoscut publicului din România, Republica Moldova, Bulgaria sau Rusia pentru lucrările de o sensibilitate aparte. După un parcurs de peste un deceniu ca actor în Republica Moldova, între anii 2012 – 2017 îşi continuă studiile la una dintre cele mai prestigioase instituţii de teatru din Rusia, Universitatea Națională de Artă Teatrală "Gitis".
Dumitru Acriş cercetează şi pune accente punctuale pe dramaturgia clasică, iar spectatolele montate de el se regăsesc la importante festivaluri internaţionale. Spune că într-un secol nervos şi grăbit, testul de transparenţă a unei societăţi constă în valorile pe care le respectă.
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Multe voci spun că, în sensul bun al expresiei, eşti un regizor nomad. Reuşeşti să montezi spectacole de la Vest la Est şi invers. Această mişcare teatrală şi scenică simultană, cum explici fenomenul?”
DUMITRU ACRIŞ regizor: „În primul rând, merg în teatrele unde sunt invitat. Există câteva piese/materiale pe care vreau să le montez mai târziu dar trebuie să găseşti ţara, oraşul, teatrul sau trupa potrivită. Cred că odată cu fiecare montare creştem, acest lucru înseamnă întâlniri şi procese noi de lucru. Fireşte, acest proces înseamnă să o iei de la zero, la fiecare montare.”
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Dacă e să vorbim despre bucătăria spirituală a teatrului... când spunem actor, se înţelege: respiraţie, ton, voce, alcătuire interioară – bine. Când zicem regizor, cu ce se ocupă un regizor bun?”
DUMITRU ACRIŞ regizor: „Un regizor bun cred că, în primul rând, trebuie să aibă o şcoală bună, vorbesc de cinci ani de facultate la zi, ar fi bine, pentru că dacă se întâmplă ceva nepotrivit sau dezgustător în teatru, cred că este din vina regizorului care nu are şcoală sau care are câteva cursuri.”
Eu cred că este vorba despre o meserie foarte serioasă. Nouă, la Moscova, tot timpul ne spuneau: dacă un spectacol nu a mers bine sau dacă actorii nu înţeleg ce fac, vina este doar a regizorului.
Sau cum ne spunea profesorul nostru - Leonid Efimovici Heyfets: după vreo 25-30 de ani o să înţelegeţi, cei care aţi rămas în meserie, dacă o să rămână doi-trei, cât de greu e să montezi, să o iei de la zero, cât de dureroase sau benefice sunt eşecurile
Cred că e mai mult un zbucium, ca un lup singuratic, mai mult – un zbucium interior care ţine doar de tine.
Şi, desigur, regizorul trebuie să dea/dăruiască, în primul rând, foarte multă iubire, trebuie să iubeşti actorii.
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Procesul de lucru cu actorii, distribuţie, confesiuni în culise... adaug aici că într-un interviu spuneai că încerci să scoţi teatrul din teatru. Cum crezi, cât de mult ajunge un regizor să marcheze parcursul unui actor şi invers?”
DUMITRU ACRIŞ regizor: „Aici este, cred, viceversa. Şi actorii te schimbă pe tine, noi învăţăm reciproc unii de la alţii.”
Cred că în procesul de lucru sunt aspecte care rămân în bucătăria noastră pe care spectatorul nu le vede niciodată, ele sunt foarte dureroase, intime.
Noi comunicăm foarte mult pentru că prima etapă de lucru este cunoaşterea reciprocă: fobii, complexe, lucruri ascunse, lucruri care dor, de fapt, e o reîntâlnire cu sine, la fiecare repetiţie.
Şi încerc după premieră să-i las sănătoşi pe toţi, acest lucru este important. În procesul de lucru există parteneri, există colegi în scenă, iar eu răspund de atmosfera de la repetiţii. În primul rând, cer disciplină dură şi respect reciproc.
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Fiind regizor, vorbeşti prin intermediul personajelor: cauţi formă, expresii, plasticitate, conjunctură. Unde sfârşeşte inspiraţia şi începe raţionamentul în piesele pe care le pui în scenă?”
DUMITRU ACRIŞ regizor: „În primul rând, e legat de şcoală pentru că toţi suntem diferiţi şi atunci când venim la teatru, vorbind despre actori, ei au şi viaţa lor privată iar acolo pot să se întâmple lucruri foarte neaşteptate: decese, naşteri. Noi suntem oaspeţi pe pământ, venim, ne ducem, cineva se reţine mai mult, cineva mai puţin iar acest lucru afectează omul viu, actorii sunt oameni foarte vii, mulţi sunt dezgoliţi de piele, cred că e mai mult nerv curat şi e bine să fie aşa. Aici te salvează şcoala profesionistă de teatru pentru că atunci când s-a terminat inspiraţia din cauza oboselii sau nu ştii cum să rezolvi o scenă sau alta, de fiecare dată, ne întoarcem la masă şi o luăm de la zero: ce se întâmplă în această scenă, de ce noi nu o înţelegem, de ce nu pornim.”
Şi trebuie să ai răbdare să asculţi ceea ce propun actorii pentru că ei deseori propun lucruri foarte importante, chiar la nivel intuitiv, chiar şi atunci când tac, când ascultă, ei propun lucruri foarte importante pentru viitorul spectacolului.
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „În contextul în care noi, oamenii, adesea suntem obişnuiţi cu nervul deschis pe: între bine şi rău, alb şi negru... iar tu fiind regizor, citeam şi în alte rânduri, ziceai că încerci să îndreptăţeşti fiecare personaj. Întreb: de ce o faci?”
DUMITRU ACRIŞ regizor: „Eu trec prin mine fiecare personaj, chiar şi atunci când citesc textul, îl trec prin mine. Şi actorii fac acest lucru, trebuie să o faci cu multă iubire, trebuie să-l îndreptăţeşti, trebuie să-l ierţi, să-l accepţi, sunt câteva etape.”
Trebuie să ne întoarcem în copilărie să vedem unde este problema: de ce a ajuns să omoare, de ce a ajuns să urască, de ce este frustrat, ce şi-a dorit şi nu a reuşit sau dacă după ce şi-a dorit, a înţeles că nu asta voia, de fapt. Sunt o groază de lucruri pe care, în proces de lucru, le stabilim, le deozghiocăm, le aflăm.
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „În toată această degringoladă, în segmentul social şi (a)politic, cu parantezele de rigoare, cum funcţionează arhetipurile protagoniştilor şi antagoniştilor? Care sunt efectele jocului în societate?”
DUMITRU ACRIŞ regizor: „Mă deranjează întotdeauna când politicienii împrumută replici din domeniul teatrului: scena politică, actor politic, un spectacol politic. Cât de mult drept moral au să facă acest lucru?!”
Eu cred că foarte mulţi oameni joacă de teatru în viaţa de zi cu zi, şi e în regulă să fie aşa, toţi poartă măşti. Sarcina actorului este de a-şi dezgoli inima şi sufletul, şi de a-l pune pe masă.
Eu cred că într-un spectacol trebuie să existe teme pentru toate generaţiile de spectatori: o scenă poate să te atingă, fiind tată; o altă scenă ar putea să atingă copilul; o a treia scenă s-ar putea să te atingă pe tine, pe cel din copilărie. Ele trebuie să fie foarte asistente, să provoace, să atingă, însă atinge doar un lucru uman: sincer, curat şi adevărat, numai aceste lucruri ating.
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Se întâmplă ca la finalul pieselor de teatru marca Dumitru Acriş, spectatorii să iasă încurcaţi. Aceste finaluri colţuroase pe care le aşezi, această acustică teatrală, ce efecte asupra minţii omeneşti ţi-ar plăcea să urmăreşti?”
DUMITRU ACRIŞ regizor: „De obicei, cred, este o provocare la dialog şi spectacolul trebuie să doară, să atingă şi trebuie să trezească sau să preîntâmpine. Şi atunci oamenii dacă ies după spectacol şi... tac o perioadă lungă atunci e bine. Ori chiar dacă nu sunt aplauze, pentru mine, e un semn bun, ieşirea aceasta a publicului în linişte din sala de spectacol.”
Teatrul cred, în primul rând, poate uni trei – patru sute de spectatori, într-o seară. Teatrul poate provoca, preîntâmpina dar zic, încă o dată, trebuie să trateze.
CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: „Şi, pe final... în baza celor celor trei principii ale teatrului: formă, raţiune şi spirit. Dacă ar trebui să sacrifici unul, pe care două alegi să rămână?”
DUMITRU ACRIŞ regizor: „Pot să sacrific două deodată, afară de spirit. Spritul naşte celelalte două, precum şi tot – interiorul nostru.”
„Mulţumesc frumos. Şi eu îţi mulţumesc.”
