ECONOMIC

AIPA a recepţionat până acum 1169 de dosare de acordare a compensaţiilor pentru agricultori

post-img

1169 de dosare de acordare a compensaţiilor pentru diminuarea consecinţelor calamităţilor naturale asupra recoltei anului 2020 au fost recepţionate de Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), de la 10 august până în prezent. 266 de dosare au fost transmise spre plată, însumând 57 de milioane de lei.

Premierul Ion Chicu a declarat, după şedinţa conducerii de vârf a R. Moldova, că pot depune dosarele pentru a primi subvenţii de 1500 de lei la hectar toţi agricultorii care până la 1 iulie 2020 au avut pierderi mai mari de 60% din recoltă. În total, pentru plata subvenţiilor Guvernul a alocat 300 de milioane de lei, potrivit IPN.

AIPA va recepţiona dosarele până pe 18 septembrie.

În altă ordine de idei, premierul a remarcat că lipsa precipitaţiilor înseamnă probleme mari pentru agricultori şi în anul viitor, mai ales că la finele lunii septembrie agriculturii trebuie să semene grâul. În context, Ion Chicu spune că Guvernul pregăteşte un program pentru anul viitor pentru a putea asigura securitatea alimentară a ţării, iar unele acţiuni ar putea fi implementate din toamna acestui an, fără a oferi detalii.