ACTUALITATE

Mai mulţi locuitori ai Chişinăului au mers astăzi la cimitire pentru a face ordine la mormintele celor răposaţi, înainte de Paştile Blajinilor

Deşi pandemia de coronavirus este departe de a se încheia si autorităţile ne îndeamnă la prudenţă, mulţi locuitori ai Chişinăului au mers astăzi la cimitire pentru a face ordine la mormintele celor răposaţi, înainte de Paştile Blajinilor. Totuşi, unii dintre ei spun că nu vor reveni duminică sau luni, pentru că au dat deja de pomană în amintirea celor care nu mai sunt. Persoanele care se vor duce la cimitire trebuie să respecte mai multe reguli de protecţie sanitara.

Cimitirul central din Chişinău a arătat astăzi de parcă nici nu am fi sub ameninţarea coronavirusului. Sute de oameni făceau ordine printre morminte, aproape la fel ca în anii trecuţi.

Mulţi dintre ei spun, însă, că nu vor mai veni duminică sau luni la cimitir, pentru că şi-au făcut, deja, datoria faţă de răposaţi.

"Când a fost Paştele Blajinilor, am dat de pomană pe scară şi am spus tatăl nostru de sufletul lor şi spuneam Hristos a Înviat, e altceva, dar amu cum să vii să spui Hristos s-a Înalţat, trebuie de făcut la timpul lui", spun oamenii.

Alţii spun că nu vor mai veni la cimitir pentru că le e frică să nu să îmbolnăvească de Covid-19.

" – O să veniţi duminică la blajini la cimitir? – Nu, sunt în vârstă, eu mă tem de mulţime, ce am avut de făcut, eu am făcut acasă", a declarat o femeie.

De Blajini, accesul în cimitire va fi permis între orele 08.00 şi 17.00 dar fără maşini şi fără mese îmbelşugate, întinse printre morminte, ca în alţi ani. 

Măştile şi mănuşile de protecţie sunt obligatorii, la fel şi păstrarea unei distanţe de siguranţă între oameni, de cel puţin un metru şi jumătate. Autorităţile municipale anunţă că oamenii vor avea voie să intre în cimitire în grupuri de cel mult trei persoane, va fi permis câte un vizitator la fiecare mormânt şi nu vor avea voie să stea mai mult de o oră.

LUDMILA BOŢAN, şef, "Combinatul Servicii Funerare": " – Dar cum veţi verifica dacă persoana nu a întrecut limita de o oră acordată? – Eu cred că este imposibil, noi mizăm pe bunul simţ şi responsabilitatea fiecăruia. Termometria nu o vom efectua, fizic nu reuşim, dar avem soluţii de dezinfectant şi oamenii îşi vor dezinfecta mâinile." 

În acest an, de Paştile Blajinilor, trei mii de poliţişti, carabinieri şi salvatori vor asigura ordinea publică şi respectarea regulilor de prevenire a infecţiei COVID-19, la aproape 1.500 de cimitire şi biserici din ţară dar şi prin în oraşe şi sate.

Autorităţile locale au anunţat că mijloacele de transport public nu vor circula în acest week-end în Chişinău. În această perioadă, comercianţii ambulanţi nu au voie să-şi vândă produsele în apropierea cimiterelor.

NICOLAE FURTUNĂ, director ANSP: "Eu fac îndemnul ca ei să rămâna acasă de altfel unii riscă să meargă prin ultima dată la cimitir. Ultima dată va fi plecarea de veci."