EXTERN

Beirutul, zguduit de o nouă explozie

post-img

Capitala Libanului a fost cutremurată de o nouă explozie vineri seară. Un rezervor de combustibil amplasat într-un cartier dens populat a sărit în aer. Cel puţin patru oameni au murit în urma deflagraţiei, mulţi alţii sunt răniţi.

Suflul exploziei a fost atât de violent, încât a provocat pagube majore clădirilor din preajmă, scrie Digi24.

Rezervorul plin cu motorină era folosit de o brutărie.

Incidentul are loc la două luni de la explozia devastatoare din portul Beirut. În 4 august,  2.750 de tone de nitrat de amoniu au sărit în aer în urma unui incendiu declanşat accidental. În urma deflagraţiei, peste 190 de oameni au murit şi alţi 6.000 au fost răniţi.